El zice: ‘Când se desparte un bărbat de nevastă-sa, pe care o părăseşte, şi ea ajunge nevasta altuia, se mai întoarce bărbatul acesta la ea? N-ar fi chiar şi ţara aceea spurcată? Şi tu ai curvit cu mulţi ibovnici, şi să te întorci iarăşi la Mine?’ zice Domnul.
Ieremia 3.1
În cartea Deuteronomului, este scris că împăcarea soților după ce unul dintre ei s-a culcat cu altcineva este interzisă (Deuteronom 24:4). Acest fapt care, pentru mulți oameni, ar fi ceva frumos de sărbătorit, pentru Domnul ar fi stricarea Țării Făgăduinței, un păcat care ar afecta întreaga națiune. Fără îndoială, există mulți indivizi care necinstesc Evanghelia, ceea ce este o greșeală foarte gravă. Înainte de a lua orice hotărâre, este necesar să-i calculezi costurile.
Israeliții care s-au alăturat cultelor idolatriei sau vrăjitoriilor au fost judecați ca adulteri. Aceeași judecată se va face și față de omul care părăsește învățăturile Cuvântului și practică scornirile lumești. Cine are și se închină unui chip cioplit va plăti un preț mare pentru fapta sa: nu va moșteni Împărăția lui Dumnezeu și va cunoaște cea de-a doua moarte (1 Corinteni 6.10; Apoc. 21.8).
Deși israeliții s-au abătut de la legea sfântă, atunci când s-au dedicat credințelor păgâne, Dumnezeu Și-a arătat mila asupra lor. Trist este că nu au știut să profite de binecuvântarea sfântă și, de aceea, au fost trimiși în robia babiloniană. Este important să ai grijă de fericirea ta veșnică, pentru că duhul tău, adevăratul tău eu, nu va înceta niciodată să existe. Gândește-te la asta și fă ce este drept.
Domnul este iubire desăvârșită și, prin urmare, trebuie să te împaci cu El; altfel, nu va putea face nimic pentru tine. Nu pot înțelege cum oamenii nu acordă importanța cuvenită viitorului lor adevărat. Pentru a trăi bine aici pe Pământ, mulți se străduiesc să studieze și să muncească din greu; însă, puțini dau atenție unei chestiuni de o asemenea amploare.
Dacă israeliții ar fi fost înțelepți, s-ar fi pocăit și s-ar fi întors la Creator. Astfel, nu s-ar fi supus biciului babilonian, ci ar fi aflat că merită să fie în relații bune cu Acela care îi face până și pe vrăjmașii omului să-și dorească pacea cu el. Celor care sunt în comuniune cu Tatăl nimic nu le lipsește.
Fii fericit acum, cât și în viața cea veșnică. Dumnezeu promite să nu-și amintească de greșelile celor care sunt împăcați cu El, care se pot bucura de tot ceea ce El are și a creat pentru cei care Îi prețuiesc sfaturile. Nu fi neascultător și nu lăsa hotărârea pentru mai târziu. Primește chiar acum pe Isus ca Mântuitor al tău.
Domnul nu ține ranchiună față de vremurile în care ai cedat păcatului, ci El te înconjoară cu toată dragostea. Pe lângă faptul că îți redă demnitatea de fiu, El te ajută să-ți însușești toate lucrurile care țin de viață și evlavie. Astfel, vei afla tot ce este mai bun de la Dumnezeu. Nu întârzia de a lua hotărârea chiar acum.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares