Istoria umanității este deplorabilă din ziua în care diavolul a luat-o în stăpânire. Această ființă rea, după ce l-a biruit pe Adam, a început să se poarte ca stăpânul său (Rom. 5:12). Nimic nu este mai rău decât să fii călăuzit de cineva care vrea doar să vadă stricăciune, distrugere și suferință. Trebuia făcut ceva, altfel planul perfect al lui Dumnezeu, care ne-a dat ființă, ar fi lipsit de sens.

Am fost călăuziți de duhul rătăcirii și, prin urmare, nu am putut practica neprihănirea (Efeseni 2:1-3). Acest lucru s-a întâmplat cu toți oamenii, pentru că sămânța rea ​​era înăuntrul lor, ducându-i la răzvrătire. Doar cei care ascultau Cuvântul Domnului puteau să scape momentan de greșelile lor și să primească binecuvântările sfinte. Nici cei care erau dintre cei mai drepți nu erau mântuiți.

Diavolul și-a exercitat puterea asupra omului ca un bătăuș, care nu lasă nimic de-al său să-i scape. Voința lui rea a stăpânit, deși omul nu a vrut să-l asculte. Oamenii din toate popoarele au simțit nevoia să se apropie de Dumnezeu, dar încercările lor au fost în zadar, deoarece au fost obligați să se închine la idoli și la alte forme de lipsă de respect față de Creator (Galateni 4:8). Nu exista nicio modalitate de a se elibera.

Era necesar ca cineva să învingă pe vrăjmaș în neprihănire, dar cum ar fi fost posibil, dacă nu era nici măcar unul neprihănit? (Romani 3:10). Astfel, Tatăl a trimis pe singurul Său Fiu să ne ia locul (Ioan 3:16; Galateni 3:13). El a venit ca Înlocuitor și Învățător în același timp. A fost începutul lucrării care avea să-l conducă pe om înapoi la Tatăl cel veșnic. Căderea și salvarea umanității sunt exemplificate prin întoarcerea fiului risipitor la tatăl său (Luca 15:11-32).

Venirea lui Isus a fost plănuită până în cel mai mic detaliu. Tot ceea ce a spus și a făcut El a fost voia Tatălui (Ioan 5:30); prin aceasta ne-a învăţat cum să procedăm în toate lucrurile. Dacă nu luăm în considerare exemplul Mântuitorului, nu vom ști despre ceva care nu numai că ne-ar oferi succes, ci ne-ar împiedica să ne ostoim în zadar. Urmează cuvintele și faptele Fiului lui Dumnezeu; în acest fel, inima îți va fi bine luminată.

Prin suferința Sa, Hristos a șters regulile diavolului de a ne stăpâni (Coloseni 2:14, 15). Domnul nu l-a învins pe cel rău pentru că ar fi mai puternic, mai iute sau mai capabil decât el. De fapt, puterea lui Satana nu a reprezentat niciodată nimic în comparație cu cea a lui Dumnezeu. Victoria lui Isus a fost aceea de a lua asupra Sa orice fel de suferință pe care omul avea să o îndure, atât fizică, cât și duhovnicească. Prin urmare, biruința Domnului este a noastră.

Învingând pe bătăuș, Viteazul cel mai mare i-a luat armura și capacitatea de a ne asupri. Prin urmare, cel pe care Fiul îl eliberează, va fi cu adevărat liber (Ioan 8:36). Slava lui Dumnezeu este să te facă un om cu adevărat eliberat ca să trăiești așa cum a fost plănuit de la începuturi, în comuniune desăvârșită cu El.

În Hristos, cu adevărat,

R. R. Soares