Ceea ce se întâmplă în inima omului în timpul ispitei este de o importanță capitală. Dacă rezistă și nu acceptă ofertele malefice, nu este de vină pentru ceea ce i s-a oferit. Dar dacă îi place și, chiar și cu mărturia Cuvântului și a Duhului Sfânt, cedează păcatului, trebuie să se pocăiască, conform legilor biblice. Păcatul ne desparte de Dumnezeu (Isaia 59:2) și ne pune sub autoritatea celui rău.

Adesea, copiii Celui Prea Înalt sunt aruncați în cuptorul urgiei (Isaia 48,10), pentru a ieși experimentați și pregătiți să-i ajute pe cei care nu au învățat să învingă ispitele. Când acestea vin, omul încă nu a păcătuit și nu este responsabil pentru ceea ce a apărut în mintea lui și nu a fost acceptat. Însă, nu poți lăsa ca ispitele să intre în inima ta; trebuie să reziști pentru a ieși învingător când încercarea se termină.

Mulți cad în păcat, ceea ce este foarte trist. Așa că aceștia aleg calea minciunii, negând ceea ce au făcut și, în acest fel, disprețuind lucrarea Duhului Sfânt, care dovedește lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata (Ioan 16:8). Cine a avut curajul să greșească trebuie să aibă și bărbăția de a-și mărturisi greșeala. Păcatul este precum boala de cancer; dacă omul nu se lasă examinat și tratat de medic, va avea o moarte fatală.

Cine nu ascultă de Cel Preaînalt urmează pe demonul care i-a luat viața în stăpânire. Din acel moment, va urma o succesiune de căderi, probleme și suferințe. Orice înșelăciune, oricât de ascunsă crede omul, este o ușă deschisă puterilor întunericului. Doar cei care mărturisesc totul obțin îndurare (Proverbele 28.13) și iertare și, prin urmare, reușesc să scape de rău.

Semnul că ai lăsat duhul rău să-ți preia sufletul sunt problemele care încep în viața ta. Neauzirea glasului lui Dumnezeu, care îți dovedește greșeala și te duce la pocăință, este cea mai mare prostie făcută de păcătos. Nu i-a fost rușine să fure, să-și înșele soția sau să facă rău cuiva și, stăpânit de vrăjmaș, nu regretă, întrucât nu cântărește consecințele faptelor sale.

De câte ori Iuda trebuie să se fi uitat la Isus și să fi simțit că furtul său (Ioan 12:4-6) îl va face să fie stăpânit de Satana, dar, cum nu s-a pocăit, într-o zi a fost luat în stăpânire de această ființă ticăloasă și l-a trădat pe Învățător (Matei 26:14-16, 47-50)! Ai simțit vreodată de la Dumnezeu că trebuie să nu mai faci greșeli, dar continui în păcat? Sau a trebuit să-ți cauți jumătatea și să-ți mărturisești greșala, dar nu ai făcut-o? De ce să-l faci pe Satana, autorul tuturor relelor, stăpân al vieții tale? Nu-ți schimba fericirea veșnică cu nimic.

Dacă ai căzut și te prefaci că nimic nu s-a întâmplat, chiar dacă te rogi lui Dumnezeu cerându-I iertare, nu vei avea un sfârșit diferit de cel al lui Iuda, pentru că neprihănirea sfântă trebuie să se împlinească prin strigătul tău. Doar pocăința adevărată, cu mărturisirea păcatelor, te va izbăvi de la osânda veșnică. Acum ai cel mai bun prilej de a te întoarce la Domnul.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares