Mesajul zilei

04/05/2022 - DUPĂ LUCRAREA PUTERII LUI

Iată la ce lucrez eu şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.

Coloseni 1.29

Pavel a spus că se bucura de ceea ce suferea pentru Biserică, Trupul lui Hristos, al cărei slujitor devenise. Aceasta ar trebui să fie preocuparea fiecărui mântuit, pentru că aici se află o mare binecuvântare ce ne va însoți pe vecie. Nu putem fi nepăsători față de revelațiile pe care le primim. Există o mare răsplată pentru cei care suferă pentru Evanghelie.

După cum a afirmat apostolul, chemarea pe care a primit-o era menită să aducă deplină împlinire Cuvântului lui Dumnezeu (v. 24, 25). Și chemarea noastră are același scop, pentru că nu suntem chemați doar să ne bucurăm de binecuvântările plăcute și să stăm departe de atacurile forțelor întunericului, căci este ceva mai mare în ea, așa încât trebuie să facem orice ne spune Cuvântul.

Acest rob al Celui Preaînalt a arătat clar că descoperirea Cuvântului a fost taina ce a fost ținută ascunsă din veșnicii și în toate veacurile (v. 26). Isus a spus că împărații și prorocii doreau să vadă ceea ce vedeau oamenii din vremea Lui, dar nu au văzut (Luca 10:24). Această învățătură trebuie propovăduită tuturor, pentru că acolo unde Adevărul nu ajunge, diavolul se folosește și abuzează de oameni după bunul plac. Manifestarea Adevărului îi face pe cei asupriți să nădăjduiacă că vor fi eliberați.

Există încă mulți oameni în Evanghelie care nu au învățat acest adevăr și, prin urmare, trăiesc luptându-se pentru mărirea confesiunilor și bisericilor lor. Sărmanii de ei! Acești oameni nu înțeleg că au fost mântuiți pentru a duce mai departe cuvântul care dezvăluie poruncile sfinte. Astăzi, bolnavii pot fi vindecați, cei asupriți, eliberați, și toată lumea poate obține mântuirea veșnică.

Cei care disprețuiesc Adevărul vor plăti un preț mare.

Nouă ne-a fost dat să cunoaștem taina lui Hristos în noi, nădejdea slavei (Coloseni 1:27). Prin urmare, responsabilitatea noastră poate fi mai mare decât credem. Oricine are revelația și nu face nimic pentru a o duce în inimile suferinde nu numai că nu reușește să aibă puterea sfântă de partea sa, ci și jignește pe Domnul. El ne-a poruncit să ducem Evanghelia tuturor și, într-un fel, nu facem nimic. Ce zici de toate astea?

Această revelație îi face pe toți cei ce sunt în Dumnezeu să se desăvârșească. A nu le arăta altora Adevărul înseamnă să-i lași afară în întuneric, lipsiți de ceea ce poate face Tatăl prin ei. Această răutate ne va costa mult și ne-ar putea pune într-o situație dificilă în fața Domnului, care a plătit un preț atât de mare pentru a ne izbăvi de cel rău. Lui nu I-a păsat de ce va suferi, dar mulți au dat înapoi din acest motiv.

Fiecare trebuie să lupte potrivit puterii apostoliei ce lucrează în propriul sine. Vezi ce ți-a dat Cel Preaînalt, revelațiile pe care El ți le-a arătat și luptă potrivit mărimii lor. Această putere lucrează dinainte în tine și, pe lângă faptul că îi ajută pe cei care suferă să fie izbăviți de chin, va lucra și pentru binele tău.

 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!