Mesajul zilei

22/02/2022 - URÂCIUNILE POPOARELOR

După ce s-a sfârşit lucrul acesta, căpeteniile s-au apropiat de mine şi au zis: „Poporul lui Israel, preoţii şi leviţii nu s-au despărţit de popoarele acestor ţări şi au făcut urâciunile lor, ale canaaniţilor, hetiţilor, fereziţilor, iebusiţilor, amoniţilor, moabiţilor, egiptenilor şi amoriţilor.

Ezra 9.1

Ce zi grea de Judecată va fi, având în vedere că cei care nu ascultă de poruncile lui Dumnezeu vor fi despărțiți pentru a-și rezolva socotelile. Adesea, omul nu ia seama la sfaturile Domnului, pentru că îi merge din plin, și crede că El îi aprobă atitudinea. Oricât de mult succes a avut cineva în viață, dacă ceea ce gândește sau vorbește diferă de legea biblică, va avea probleme.

Nu putem fi de acord cu unele proceduri condamnate de Cuvânt, chiar dacă liderii bisericii le aprobă. Omul care are curajul să facă mai mult decât ceea ce este scris în Biblie trebuie să-și revizuiască purtarea. De fapt, nimeni nu are voie să învețe ceva contrar poruncilor din Scripturi. Chiar și cei care sunt conducători în lucrarea lui Dumnezeu, dacă se iau după cei fără principii morale, vor avea de dat socoteală despre greșeala lor.

Tocmai aceste practici au făcut pe Domnul să ia țara de la cele șapte popoare – care, timp de secole, locuiseră în Canaan – pentru a o da copiilor lui Israel. Cei care se dedau astăzi acestor păcate vor avea fără îndoială probleme în Ziua Judecății. Sexul, de exemplu, este permis doar în căsătorie și potrivit cu firea omului. Cei care se lasă înșelați de legea acestei lumi stricate nu sunt pe plac Domnului.

Trebuie subliniat că după cum cele șapte națiuni care locuiau în Țara Făgăduinței urmau aceste practici urâcioase, și israeliții, înainte să sosească acolo, acționau în același mod ca și amoniții, moabiții și egiptenii. Una dintre greșelile lui Balaam a fost să-i învețe pe moabiți să strice pe copiii lui Israel (Numeri 31:16), iar pentru această greșeală a plătit un preț mare. După ce au fost eliberați din sclavie, israeliții trebuiau să se curețe de relele făcute în Egipt.

Porunca de a fi sfânt pentru că Dumnezeu este sfânt nu face excepție (1 Petru 1:16). Cine are îndoieli cu privire la ceea ce este permis sau nu trebuie să studieze ce spune Biblia despre respectivul subiect. Dacă faci ceea ce este condamnat, pocăiește-te și renunță la faptele rele. Isus a avertizat că omul prin care vine nelegiuirea va suferi pedeapsa veșnică (Matei 18:7).

Balaam a fost avertizat de îngerul Domnului, care a împiedicat măgărița să-l ducă la Balac, pentru a nu blestema poporul lui Dumnezeu (Numeri 22). Chiar dacă a fost avertizat, lui îi plăcea răsplata nelegiuirii şi le-a învăţat pe femeile moabite să-i seducă pe israeliţi. Ai grijă să nu fii folosit pentru a strica un copil care crede în Domnul, căci pedeapsa îți va fi aspră.

Revoluția sexuală îi va face pe mulți oameni să primească osânda veșnică. Astfel, nu trebuie să ne uităm la ea, ci la Isus, Împlinitorul mântuirii și credinței noastre (Evrei 12:2). Nu lăsa ca nimic din vrăjmaș să-ți stăpânească mintea, făcându-te să greșești și, în consecință, să primești judecata veșnică. Este mai bine să nu faci ceva decăt să cazi în păcat.

 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul Isus fie cu voi!