Una dintre diferențele de bază dintre religioși și practicanții Cuvântului lui Dumnezeu este că ei nu fac nimic pentru a merita binecuvântările, în timp ce ceilalți cred că trebuie să se sacrifice, să depună mult efort, dar oricât se străduiesc, nu reușesc nimic. Ori, exemplul ne este Domnul Isus, așa că în acțiunile noastre trebuie să urmăm învățăturile Sale. Dacă Dumnezeu nu cere niciun sacrificiu, și nici nu ne învață despre asta, atunci, de la cine au învățat așa ceva?

Faptele care au avut loc în vremurile Vechiului Testament trebuie înțelese ca simboluri a ceea ce se întâmplă în Noul Testament. Așa cum nu este nevoie de vărsare de sânge pentru iertarea păcatelor sau de lupte împotriva oamenilor, cum era în acele vremuri, tot așa nu există nici o modalitate de a plăti niciun preț pentru a fi binecuvântat. Dacă trebuie să fie prin fapte, harul nu mai este har, chiar dacă suntem în vremea sa.

Cel mai mare exemplu că iertarea, precum și primirea binecuvântărilor, vine prin credință este cel al lui Avraam, care a trăit înaintea Legii. Când a crezut în Dumnezeu, i s-a socotit acest lucru dreptate (Geneza 15:6). La fel se întâmplă cu oricine crede în ceea ce spune Sfânta Scriptură. Cei care își cunosc dreptul în Hristos, pot determina calea de ieșire din rău prin credință și își primesc binecuvântarea, obținând un rezultat pozitiv. Dacă ar fi fost altfel, Domnul ne-ar fi spus.

Tot ceea ce ne-a fost promis ne este dat prin harul sfânt. Nu trebuie să ne luăm după oameni din cele mai diverse religii, care, pentru că nu au ascultat de Cuvânt și nu au crezut în ceea ce este scris în Cartea Sfântă, nu primesc nimic. Aceștia nu ne servesc de referință. Cum poate Dumnezeu să-i folosească sau să-i binecuvânteze pe cei care insistă să se închine unor imagini, să se roage lor sau să declare că cei care s-au remarcat în cauza lor sunt sfinți? (Exod 20.4). Ei sfidează pe Domnul cu aceste născociri.

Cuvântul spune că nu este bine să fii părtinitor cu cel rău sau să nedreptățești pe cel nevinovat la judecată (Proverbele 18:5). Ori, de fiecare dată când ne rugăm sau înfăptuim ceva prin credință, executăm judecata Domnului. Dacă cineva se folosește de vreo învățătură care nu respectă Cuvântul, atunci îi lipsește respectul pentru Autorul Scripturilor și, prin urmare, nu mai este acceptat ca beneficiar al ajutorului sfânt. Tot ceea ce primim de la Dumnezeu ne este dat prin har, prin credință (Efeseni 2:8).

Harul lucrează așa cum a fost creat de Dumnezeu și nu are nevoie de niciun efort fizic din partea noastră, nici de intervenția omului. Ceea ce anunță Cuvântul este ceea ce aveți nevoie pentru a birui lucrările diavolului. Harul Domnului este puternic pentru a împlini tot ceea ce promite Cel Atotputernic. Nu există nicio cale prin care omul, oricât de bine intenționat, să ajute pe Cel Preaînalt în îndeplinirea lucrării Sale, căci El nu acceptă mărturia umană.

Cei care doresc să vadă minunile Celui Atotputernic înfăptuite trebuie să urmeze pașii pe care ni-i învață Isus în Evanghelia după Marcu, capitolul 11, versetele 22 și 23. Dacă insistă să ajute pe Domnul, vor folosi foc străin și, atunci, vor avea aceeași soartă ca cei doi fii ai lui Aaron, Nadab și Abihu (Numeri 3.4). Fii tare în har, căci prin el, prin credință, vei birui.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares