Tesalonicenii au înțeles că Adevărul îi va elibera de idolatrie, care este respingătoare în ochii lui Dumnezeu, și s-au întors la Domnul din toată inima. Fără îndoială că au făcut multe greșeli, deoarece practica închinării la idoli duce la alte păcate. Cu toate acestea, datorită schimbării comportamentului lor, au slujit de exemplu pentru cei care aud Evanghelia (1 Tesaloniceni 1: 7,8).

Credința Tesalonicenilor a devenit o unealtă vie în mâinile Celui Preaînalt, făcând pe Pavel și echipa sa să fie impresionați și să mulțumească Celui Atotputernic (1 Tesaloniceni 1: 1-3). Nu numai că și-au pus speranța în Domnul Isus cu hotărâre și cu fermitate, dar au arătat și râvnă pentru poruncile sfinte. În momentul în care se întâmplă acest lucru, diavolul își pierde puterea de a seduce cu ispitele sale. Așa ar trebui să se întâmple oriunde este predicată Evanghelia.

Atitudinea pe care frații din Tesalonic au arătat-o ​​în Scripturi a dovedit că au fost aleși de Domnul pentru a-I sluji. Adevărul este că cel care se naște din nou este de îndată doritor să se străduiască să placă lui Dumnezeu. Prin urmare, atunci când omul nu dă dovadă de smerenie, nu își schimbă viața și nici nu face lucrări bune, nu a existat o convertire adevărată. Duhul Sfânt dă tuturor celor care vin în Împărăția lui Dumnezeu o dorință de schimbare totală.

Răspunzător de transformarea pe care au avut-o, până-n punctul de a fi lăudați de apostoli, a fost mesajul care a ajuns până la ei, și care a fost autentic, fără adaosuri sau falsificări. Ori, dacă evanghelizatorul nu trăiește în sfințenie, nu se va întâmpla nimic surprinzător. Cei trimiși de Domnul secerișului trebuie să se angajeze să spună adevărul și să trăiască potrivit Lui (1 Tesaloniceni 2: 3-8).

Când lucrarea este făcută în puterea lui Dumnezeu, sub îndrumarea Duhului Sfânt, cu deplina convingere a celui care o face și în limitele sfințeniei, va rezulta un lucru pe măsură. Predicatorul trebuie să se străduiască să facă din cei rătăciți un popor sfânt pentru Cel Preaînalt, fără a-și pune vreodată în aplicare planurile personale. El trebuie să-și amintească că este un slujitor și, prin urmare, trebuie să facă ceea ce Domnul a poruncit.

Dacă există vreun fel de prigonire, slujitorul Evangheliei nu poate lăsa ca ura, amărăciunea sau alte sentimente rele să-i stăpânească inima sau să le transmită altora. Nu putem sluji lui Dumnezeu decât cu bucurie și, dacă o facem, oamenii vor primi cu bucurie și Cuvântul, iar rezultatul va fi plin de satisfacții. Nimic nu este mai frumos decât a vedea pe cei convertiți că sunt urmăritorii noștri și ai lui Hristos (1 Tesaloniceni 1: 6).

Scopul predicatorului trebuie să fie formarea creștinilor care vor servi drept model pentru cei care vor fi convertiți, astfel încât credința lor să aibă un impact asupra evanghelizării celorlalți. Îndepliniți întotdeauna misiunea care vi s-a dat, respectând pe Cel care te-a chemat la o lucrare atât de importantă.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares