Omul nelegiuit este cel care părăsește Calea cea bună și, chiar la atingerea sfântă se depărtează de Dumnezeu și nu se întoarce înapoi. El este condamnat, socotit răuvoitor și chiar și rugăciunea îi este nesocotită. În opinia sa, nu este nimic în neregulă cu el; de aceea, spune că nu înțelege de ce Tatăl nu-i răspunde. De cele mai multe ori, îi condamnă pe cei care se dăruiesc Domnului fără rezerve, numindu-i oameni fără minte.

În mod contrar, omul neprihănit își îndeplinește datoria de copil al lui Dumnezeu, practicând întotdeauna neprihănirea sfântă, fără a se depărta de Scripturi. Pentru el, ușile Raiului sunt întotdeauna deschise, iar modul său de viață demonstrează că slujește cu adevărat Domnului. El nu se amestecă cu cei batjocoritori, ci se alătură celor care slujesc cu adevărat Celui Preaînalt (Psalmi 1). Omul care păzește Cuvântul lui Dumnezeu este întotdeauna binevenit și respectat.

Există o mulțime de oameni care se comportă nebunește. De văd o ceartă, i se și alătură rapid fără să știe de ce. De ar face asta pentru a pune capăt conflictului, și-ar justifica comportamentul, dar intră în luptă, de parcă ar fi superiori celorlalți sau de neatins de orice armă sau lucru. Cartea Proverbelor spune că trecătorul care se amestecă într-o ceartă care nu-l priveşte este ca unul care apucă un câine de urechi (Proverbele 26:17); și probabil că acesta va fi mușcat de câine.

Cea mai mare prostie pe care o poate face cineva este să ierte pe cel vinovat. Făcând asta, acest om se opune învățăturilor lui Dumnezeu. Parcă este hotărât să se înfrunte cu Cel Atotputernic. Vinovatul însuși știe că are o purtare proastă, că atitudinea sa îl face să fie stăpânit de cel rău și, prin urmare, suferința îi va fi pe vecie. Însă, a avea curajul de a-i ierta pe cei care greșesc în mod conștient este prea mult.

Acest fel de om dă dovadă de o asemenea nebunie, încât este gata de a condamna pe cel nevinovat. Însă, cel ce iartă pe om este numai Domnul. Ce mai poate aștepta oare cel ce îndrăznește să condamne pe cel ce a fost iertat de Adevărul însuși? Fără îndoială, repulsia completă a Creatorului. Interesant este că cei care se poartă fără minte nu au nimic de-a face cu conduita celor nevinovați, și nici cu cea a celor vinovați, dar se amestecă în problemă pentru că sunt complet stăpâniți de prostie.

Atât cel vinovat, cât și cel ce iartă pe vinovat sunt o scârbă înaintea Celui Preaînalt. Amândoi ar putea fi copii iubiți, dar pentru o prostie devin dezgustători în ochii sfântului și puternicului Dumnezeu. Fără îndoială, nu vor avea alt loc de veci decât lacul cu foc și cu pucioasă, unde vor fi pururea chinuiți(Apocalipsa 21: 8). Așadar, de ce să luăm o astfel de hotărâre dacă Dumnezeu ne este Prieten și Tată? De ce să nu ne îndreptăm și să trecem de partea biruitoare?

Avantajul de a fi neprihănit este complet. În primul rând, pentru că omul nu va vedea moartea (Apocalipsa 20: 6), iar În al doilea rând, pentru că va locui cu Isus pe vecie (Apocalipsa 21: 3). Cei care trăiesc în neprihănire vor cunoaște pe Domnul, așa cum și ei sunt cunoscuți de El (Ioan 10:14). Mai mult, nu numai că vor fi izbăviți de atacurile vrăjmașului, ci se vor bucura numai de lucruri minunate care le-au fost pregătite dinainte de iubitul lor Tată (1 Corinteni 2: 9).

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares