Cred că trebuie să ne revizuim modul de a ne comporta față de oameni. Am văzut cum mulți frați cu o viață închinată Domnului și considerată dreaptă de Dumnezeu au căzut în capcana vrăjmașului; din această cauză, au fost considerați nelegiuiți. Ori, David nu și-a pierdut împărăția făcând adulter cu Bat-Șeba, dar nici Solomon nu a reușit să fie rege din cauza abaterilor sale. Când vezi un frate în greșeală, nerespectând vreo poruncă, ferește-te de el pentru ca diavolul să nu te folosească.

Lucrul trist este că, de multe ori, fratele care a greșit s-a bucurat de prietenia noastră, până să fi aflat de comportamentul său greșit. În unele cazuri, am considerat că acest om este un sfânt al lui Dumnezeu și, de fapt, chiar a fost. Însă, din cauză că nu a stat de veghe și a căzut în ispită, ne-a devenit dușman, ne mai putând avea prietenia oamenilor la fel de „curați” ca noi. Atunci îl renegăm ca fiind cel mai mare ticălos din toate timpurile.

Deși Cuvântul lui Dumnezeu spune că Domnul îi susține pe toți cei care cad, noi îi judecăm ca fiind cei răi din Iad. I-am și catalogat drept oameni ce vor cădea pradă morții veșnice. Însă, dacă am fi căzut, ne-ar fi plăcut oare să ni se facă acest lucru? Câți de „David” nu s-au pierdut din cauza unui păcat, dar care, dacă i-am fi primit spre ocrotire așa cum ne învață Biblia, nu ar fi fost mântuiți?!

Ne depășim pe noi înșine? Sigur ca da! Cel mai rău lucru este că ne supunem diavolului, care vrea să răspândească „învățătura” celui care a fost ispitit. Cum putem face asta? În Proverbele 17:26, Domnul spune că nu este bine să pedepsești pe cel drept, căci numai El îl poate judeca, condamna și pedepsi. Fără îndoială, Domnul a făcut-o din momentul în care a avut loc căderea, căci retrăgându-Se, acesta se simte cel mai nenorocit dintre toți.

Ne străduim atât de mult să scoatem o persoană din păcat - crimă, prostituție, droguri, închinare la idoli, vrăjitorie etc. - dar suntem prea grăbiți ca să ne aruncăm dragul tovarăș în Hristos pe calea distrugerii. Mai mult de atât, ne place mereu să dăm amănunte despre asta tuturor. Dacă vrei să fii pe placul Domnului, ia aminte la mesajul Său. Tatăl spune că nu este bine să pedepsești pe cel nedrept. Așadar, fă-l să-și înțeleagă greșeala cât de repede și arată-i drumul înapoi.

Tot în versetul amintit din Proverbele 17:26, se spune că nici un prinț - nici un mântuit - nu ar trebui să facă rău celui care acționează nedrept. Dacă acesta ar cădea, Domnul este capabil să-l ridice ori de câte ori este necesar și îl poate face să înțeleagă că trebuie să se pocăiască. Apoi, în etapa următoare, știind că va cădea din nou și se va pierde, Cel Preaînalt îl va duce în veșnicie. Tatăl nu este ca omul, care este întotdeauna rău; El știe să-i recunoască și să-i deosebească pe cei care Îl iubesc cu adevărat.

Fie ca toți membrii Trupului lui Hristos să nu se mai poarte ca judecători, să nu mai răspândească nenorocirile celor mântuiți și să fie mijlocitori, încetând de a se alia cu hoțul. Trebuie să denunțăm pe adevărații autori ai greșelii înaintea Celui ce stă pe scaunul harului. Drept este să călăuzești pe omul căzut ca să-și recunoască păcatul și, chiar de căderea i-a fost foarte mare, să ia calea pocăinței.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares