Mesajul zilei

03/06/2021 - FOLOSIȚI PUTEREA

Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.

Apocalipsa 1.18

Cei mântuiți ar trăi mai bine dacă ar înceta să se plângă tot timpul și ar începe să folosească puterea pe care Isus le-a dat-o. Este imposibil de înțeles cât de nebuni au fost unii oameni ca să nu creadă în Sfânta Scriptură, ci în minciunile diavolului. Ar trebui să plângă de rușine pentru că au crezut că ceea ce vrăjmașul le spune este adevărat.

Este necesar să credem cu adevărat în cuvintele Învățătorului și să ne purtăm cu toată credința deoarece în acest fel, Domnul își va îndeplini toate făgăduințele. Nu contează că plângi sau ceri cu ardoare ajutorul sfânt, dar nu faci nimic pentru a dovedi că crezi în revelațiile Cuvântului. Atâta timp cât sunteți pe calea cea rea, nu veți afla voia cea plăcută, bună și desăvârșită a Domnului (Romani 12: 2).

Isus a spus lui Petru că va da bisericii cheile Împărăției Cerurilor. Astfel, am putea lega și dezlega tot ce ar fi nevoie aici pe pământ, pentru că s-ar face în ceruri (Matei 16:19). Oricine dorește să fie pe placul lui Dumnezeu nu mai poate îngădui niciun gând contrar spuselor din Biblie. Este necesar să părăsim lumea suferinței și să trecem în Împărăția Biruinței. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este suficient să crezi că Cuvântul lui Dumnezeu, care este Adevărul.

Hristos ne-a asigurat că El are cheile morții și ale Iadului (Apocalipsa 1.18). El ne-a îngăduit să folosim Numele Său pentru a scoate demoni și vindeca pe bolnavi. Deoarece știm că El împlinește ceea ce a promis, nu putem pierde timpul cu rugăciuni deșarte. Oricine vrea să câștige trebuie să-și asume autoritatea pe care orice mântuit o are în Numele lui Isus. Vrăjmașul a reușit să țină mulți slujitori ai lui Dumnezeu sub stăpânirea sa, când ar trebui să se întâmple contrariul.

Nu există nicio șansă ca Isus să nu-Și onoreze toate promisiunile. Creștinul trebuie să fie gata de a intra în posesia a ceea ce îi aparține. Atitudinea spirituală a celor care cred în Domnul este de a avea autoritate asupra răului; de aceea, nu lăsați ca vrăjmașul să se atingă de nici o parte din ființa voastră. Puterea celui rău se află în mâinile lui Isus și, din acest motiv, nu se mai poate atinge de viața voastră. Pe de altă parte, puteți da afară tot răul chiar acum.

Este timpul să puneți capăt suferinței. Când creștinul nu știe că i s-a dat puterea de a nu se supune diavolului, acesta din urmă îl ține sub stăpânirea sa. Cu toate acestea, acest lucru nu vi se mai poate întâmpla; până la urma urmei, ați aflat că aveți autoritate asupra răului. Așadar, spuneți-i pe nume și cereți-i să iasă din viața voastră acum. Hotărârea de a vă elibera este pe placul Domnului.

În Numele lui Isus, dezlegați ceea ce a făcut vrăjmașul în mintea, trupul și duhul vostru. În mod ferm și hotărât, nu lăsați practici păcătoase să intre în viața voastră. Vremea de a ieși biruitori este azi, și nu după moarte. Fără îndoială, Tatăl vă va onora credința dacă o folosiți în acest moment.


În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!