Cel rău crede că este special deoarece gândește că nu va fi descoperit niciodată. Nu știe că greșeala celui șmecher este de a crede că toată lumea este proastă. Este adevărat că nu toți oamenii îi vor descoperi păcatul, dar el își închipuie că Domnul Dumnezeu, care este Atotștiutor - știe și vede totul -, și Căruia toate lucrurile îi sunt clare și evidente în fața ochilor, nu-l va putea vedea când se află în greșeală. Bietul nenorocit! Cum poate fi atât de amăgit de diavol?

Acesta consideră că greșeala îi este permisă înaintea ochilor, care îl fac să se simtă așa. Și, cum ochii îi sunt răi, tot trupul îi va fi la fel. Se laudă, considerându-se cel mai deștept din lume și crezând că faptele sale rele îl fac superior tuturor oamenilor. Oricine se află sub lucrarea vrăjmașului este orbit duhovnicește și, prin urmare, nu poate vedea că merge pe un drum greșit.

Când un om nelegiuit se compară cu noi, privirea îl face să se simtă superior. El ajunge să spună că îi este milă de cei care îi slujesc lui Dumnezeu, deoarece, după părerea sa, aceștia nu trăiesc și nu se bucură de lucrurile bune din viață. Se crede împlinit, deoarece crede că nu-i lipsește nimic. Cu toate acestea, el cade din greșeală în greșeală și nici măcar nu își dă seama că se îndreaptă spre distrugere.

Sunt momente când se oprește și spune: „Trebuie să mă schimb”. Cu toate acestea, ușurința cu care obține lucrurile - care vin de la Satana - nu îl lasă să ia decizia corectă. Dacă merge la o înmormântare, unde poate vedea că oricine are un sfârșit, cel rău își poate îndrepta gândirea pentru un timp și chiar să-și spună că se va schimba. Cu toate acestea, de îndată ce se întoarce în lumea răului, își uită promisiunea.

Numai un demon poate fi cel ce pune stăpânire pe inima celui rău, pentru că ceea ce face nu este purtarea unui om de bine. Acesta este capabil să ademenească pe fiica cuiva; cu toate acestea, dacă un alt om rău încearcă să-i seducă propria fiică, se mânie și întotdeauna amenință. Aceeași conduită o aplică în afaceri și în promisiunile pe care le face. Fără îndoială, cel care călăuzește pe cel rău este un duh rău.

Omul care face păcate urmează calea tot mai mare a răului. Cu timpul, simte că ceea ce a făcut la începutul abaterii nu îl mai satisface și începe să aibă purtări și mai rele. Inima celor răi este lipsită de orice fel de milă, compasiune sau iubire.

După cum am spus, cu cât stai mai departe de cel ce se dedă răului cu atât mai bine pentru viața ta. Chiar dacă ești sincer și consideri că îți este prieten, duhul care îl stăpânește îl va îndeamna totuși să facă ceea ce tu nu i-ai face niciodată. Trist este sfârșitul omului care părăsește cărările lui Dumnezeu și apucă pe calea cea rea.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares