La fel ca oricare dintre noi, Domnul nu este deloc mulțumit de cel care Îi trântește ușa în nas. Necredința este cel mai rău lucru pe care omul îl poate face lui Dumnezeu. Pentru că este înțelept, Cel Preaînalt știe cum să i Se dezvăluie și, în același timp, să îl facă să creadă în ceea ce spune El, astfel încât să îl poată binecuvânta. Însă, acesta, pentru că nu stă de veghe, se lasă purtat de diavol și preferă să se poarte cu necredință.

Cu o mână puternică, Domnul i-a scos pe copiii lui Israel din Egipt și, cu aceeași mână, ne-a scos din imperiul întunericului (Coloseni 1:13). Mântuirea noastră nu s-a întâmplat oricum, ci a fost lucrarea Celui ce este desăvârșit și Atotputernic. Așa cum israeliții au cedat necredinței, și noi lăsăm de multe ori acest sentiment rău să ne stăpânească inimile.

Cu toate acestea, izraeliții necredincioși nu au rămas fără pedeapsa cuvenită. Din cauza răutății inimii lor, au trebuit să meargă 40 de ani în pustie. Câți oameni nu au rătăcit pentru faptul de a nu fi crezut că Dumnezeu este puternic ca să-i ajute și să-Și țină făgăduințele în viața lor. Numai copiii oamenilor răi au intrat în Canaan și, astfel, apoi au murit ca și părinții lor.

Iosua a dovedit calități extraordinare înaintea Celui Preaînalt. A învățat de la Moise timp de 40 de ani să aibă încredere în Cel Atotputernic. A sosit timpul când triburile lui Israel trebuiau să pună stăpânire pe Țara Făgăduinței. Succesorul lui Moise a fost genial, întrucât a reușit să aducă tot poporul în Țara Sfântă. Cu toate acestea, când era bătrân, a auzit pe Domnul spunându-i că mai sunt încă multe pământuri de cucerit. Într-un fel, nu a avut credință desăvârșită. Oare facem și noi la fel?

Tatăl băiatului care suferea de epilepsie (Marcu 9) a recunoscut că aceasta este problema lui. De câți ani nu a vrut băiatul acela să-și ia viața cu foc și apă și câte lacrimi nu le-a adus părinților? Nimeni nu a dat afară demonul din el, nici măcar discipolii lui Isus nu au putut face acest lucru. Cu toate acestea, când tatăl s-a dus la Isus, a plâns mult și L-a rugat să-l ajute în necredință.

Toma a avut privilegiul de a se fi numărat printre cei 12 ucenici. A mers cu Isus, a auzit de multe ori acea voce minunată, a învățat de la Învățătorul Învățaților și a văzut tot felul de lucrări miraculoase. Totuși, după ce a înviat, Domnul S-a arătat pe Sine unde erau adunați ceilalți ucenici. Mai târziu, când Toma a aflat de acest lucru, a spus că nu va credea decât dacă va vedea locul cuielor și gaura sabiei care a străpuns trupul lui Hristos.

Necredința a împiedicat Biserica Domnului să continue cu ocuparea pământului ce I s-a dat. Unii robi nu acceptă că una dintre misiunile lor este să prospere și să finanțeze lucrarea lui Dumnezeu. Ei se cred stăpâni pe ceea ce au și, din această cauză, necredința din inimile lor opresc mâna sfântă și îi împiedică să realizeze mai mult

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares