Lucrul acesta a fost cunoscut de toţi iudeii, de toţi grecii care locuiau în Efes, şi i-a apucat frica pe toţi, şi Numele Domnului Isus era proslăvit.
Faptele Apostolilor 19.17
Cei ce au slujit lui Dumnezeu la începuturile bisericii creștine aveau o armă secretă, care, dacă era folosită – iar ei o foloseau mult – îi putea îndepărta pe oamenii care aveau intenții rele față de lucrarea sfântă. Fără îndoială, vom întâlni oameni cărora nu le este frică de Domnul și, din anumite motive, vor să zădărnicească lucrarea pe care Cel Preaînalt a poruncit să o facem. Însă, de ne vom ruga Tatălui și Îi vom cere să ne vină în ajutor, vom fi auziți.
Cei șapte feciori ai preotului Sceva, care erau exorciști iudei, au încercat să cheme Numele Domnului peste cei ce aveau duhuri rele, după cum făcea Pavel. Pentru ei, ceea ce apostolul făcea era un șiretlic pe care îl învățase și avea putere. Cred că cineva s-a rugat Domnului ca să-i facă de rușine și, astfel, a sosit ziua în care asta s-a întâmplat (Faptele Apostolilor 19.15).
Oamenii care realizează lucrarea sfântă trebuie să fie mereu conștienți de drepturile lor în Hristos. Dacă cineva le face concurență, nefiind trimis de Domnul, sau dorind să facă pe norod să creadă că autoritatea pe care Tatăl o dă celor pe care El îi cheamă nu vine din Ceruri, aceștia trebuie să înceapă să se roage cerând judecata sfântă. Astfel, așa cum s-a întâmplat când Neemia s-a rugat din cauza mâniei lui Sanbalat și a tovarășilor lui, Cel Preaînalt va face dreptate.
Ceea ce s-a întâmplat cu cei șapte frați fără minte a făcut ca teama de Domnul să intre în toți oamenii care au aflat de faptele lor. Mare atenție, dacă un creștin cu credință în Dumnezeu cere să se facă Dreptatea sfântă față de cel ce îl ridiculizează sau imită, poate împiedica ca mulți oameni, când vor afla de lucrarea Celui Preaînalt, să fie cuprinși de teama de Domnul. Cel mai bine este de a se ruga Tatălui cerând călăuzirea Sa.
Rezultatele nu se opresc aici, căci Numele lui Isus a fost mărit și mereu se va întâmpla așa. De vom cere Sfătuitorului nostru să ne reprezinte înaintea Judecății dumnezeiești – Cuvântul sfânt – toți vor vedea cum lucrarea desăvârșită este realizată. Cu Isus la lucru, rezultatul va fi cel mai bun. Domnul ne vine azi în ajutor așa cum El a făcut mereu față de cel ce a avut credință în Cuvântul Său.
Fără îndoială, nu trebuie să fim certați cu cei ce se opun lucrării. Cel mai bun lucru este de a duce înaintea Tatălui toate problemele și de a-I cere dreptatea. Vai de cel ce se lasă înșelat de orice alt duh, căci, nesocotind Cuvântul sfânt, a luat drumul cel greșit și, astfel, într-o bună zi își va primi pedeapsa.
Chiar dacă prigonirea continuă multă vreme, cine se dedă vrăjmașului nu va reuși să biruiască planul sfânt. Saul a prigonit pe David ani întregi, dar nu a avut succes. Tot ceea ce David a făcut a contribuit la faptul ca oamenii să se întărească în credință. Ana nu a căutat o altă metodă de a da naștere, ci a crezut în Dumnezeu și, astfel, a fost auzită. Mergi până la capăt!
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares