Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.
Filipeni 4.7
Înainte de orice, trebuie să înțelegem pacea pe care Domnul o are în inimă. Fără îndoială, ea este ceva minunat! Cât de desăvârșit este Dumnezeu, tot ceea ce El face, are, plănuiește sau realizează este de cea mai bună calitate. Dându-ne pacea Sa, El ne dă ce este mai bun în toate cele. Cel Preaînalt nu ne dă ceva ce a făcut pentru noi, un lucru bun, ci ceea ce El a făcut pentru Sine însuși.
Această pace întrece orice pricepere, căci nimeni nu are cum să reușească să înțeleagă potențialul și chintesența păcii Domnului, care are drept misiune să ne păzească inima și fără de care ne vom afla în bătaia atacurilor vrăjmașului. Însă, păziți de ea, ne putem odihni și nicio parte din ființa noastră nu va fi atacată de prințul întunericului.
Una dintre strategiile vrăjmașului este de a ne face să ne aflăm în tensiune. El știe că nu avem structura necesară de a rezista mult timp presiunilor vieții. De aceea, va face tot ce-i stă în putere pentru a ne îndepărta de Hristos. Așadar, de vom fi acoperiți de pacea Domnului, nu va exista nici cea mai mică șansă ca vrăjmașul să poată intra în viața noastră pentru a ne duce în păcat și suferință. Este important să primim pacea Tatălui nostru.
Omul ia hotărârile cu inima. Domnul a spus că din belșugul inimii vorbește gura și, de aceea, majoritatea creștinilor spune ce nu se cuvine și își mărturisește nereușita, dând vrăjmașului drept de stăpânire peste viața lor (Matei 12.34). Însă, dacă inima lor este întărită prin Cuvântul sfânt, nu vor spune lucruri negative sau nesocotite. De aceea, este absolut necesar să ne umplem inima cu ceea ce este bun.
Ori, știind că din belșugul inimii vorbește gura, dacă ar exista în ea aceeași pace ce se află în inima Domnului, vom spune vorbe bune, după voia sfântă. Așadar, odată ce Duhul Sfânt a cerut lui Pavel să scrie că putem avea pacea sfântă, ne revine să facem din asta un motiv de rugăciune. Astfel, ne vom înconjura de lucruri bune. În acest sens, este de ajuns să analizăm cum am trăit, fiindcă asta dovedește ceea ce ne-a ieșit de pe gură.
Cu pacea Domnului pătrunzându-ți în viață, inima îți va fi îmbelșugată și gura va spune ceea ce este pe placul Tatălui, căci nu va da lumină cuvintelor rele. De fapt, ar trebui să spunem numai lucruri bune; cu pacea Celui Atotputernic în noi, și simțămintele noastre vor fi curate și ne vor ajuta să luăm calea biruinței. Nu irosi acest prilej unic, făcut de Tatăl pentru binele nostru.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares