Iacov s-a mâniat din cauza purtării socrului său și l-a făcut să vadă pe Acela care nu va îngădui să fie asuprit. Credința în Dumnezeu este cel mai mare ajutor pe care un om îl poate avea în viață, căci Domnul păzește pe cei ce cred în El, ajutându-i la nevoie și aducându-le belșug. De aceea, cel ce își face din Cel Atotputernic scut va fi biruitor în toate lucrurile, însă cei ce nu se încred în El din toată inima vor vedea că nu a fost bine să aibă acest fel de purtare.

Iacov știa de Domnul drept Dumnezeul lui Avraam, bunicul său. Aceasta pentru că credința pe care patriarhul evreilor o avea în Creator îl va ajuta de multe ori, cum a fost, de exemplu, cu Faraon când Cel Preaînalt l-a pedepsit din cauză că a luat-o pe Sara de nevastă. La fel a procedat și cu Abimelec, regele ținutului Gerar, când acesta a luat-o pe Sara cu același gând. El a fost amenințat de îndată ca să o ducă înapoi neatinsă, altfel, i s-ar fi luat viața.

Lui Isac i s-a interzis să se ducă în Egipt și, datorită supunerii sale, a fost binecuvântat. Este important ca fiii noștri - de sânge sau duhovnicești – să învețe și ei să respecte poruncile sfinte. Iacov a vorbit despre teama lui Isac, arătând că respectul pe care tatăl său îl avea pentru Dumnezeu îl va face să se încreadă în El din toată inima. Grație acestei purtări, Cel Atotputernic l-a certat pe Laban cu o noapte înainte.

Iacov a spus că Cel Atotputernic i-a văzut suferința și l-a ajutat. Știm că vreme de 20 de ani el a slujit socrului – 14 pentru cele două fiice și alți 6 pentru turma de vite. Însă, el a suferit fără cârtire fiindcă știa că asta este voia Domnului și că făcea parte din pregătirea sa pentru a se duce înaintea lui Dumnezeu ca un adevărat rob. Totul a fost până când a sosit ziua în care Domnul i-a spus că vremea suferinței se terminase și că el trebuia să se întoarcă la locul său de naștere.

Descriind condițiile de muncă din timpul celor zece ani de trudă în slujba lui Laban, Iacov a spus că, ziua, se sfârșea de căldură, iar noaptea, de frig. Nu avea nici somn, căci dăruirea sa era neîntreruptă. Aceasta arată că, deseori, suntem puși în suferință grea, fiind trecuți prin foc. Până la urmă, dacă nu ar fi așa, ne-am lăsa ispitiți de lucrurile acestei vieți și, astfel, nu vom fi demni de încrederea Domnului.

Cei ce sunt folosiți de Dumnezeu au la bază o punere la încercare. Așadar, nimic nu rămâne neștiut Tatălui, nici măcar schimbarea salariului, cum s-a întâmplat de zece ori cu Iacov. Chiar dacă omul crede că ne folosește ca pe un sclav, Cel Preaînalt este Acela ce ne pune în anumite situații ca parte din pregătirea noastră. Iar aceasta pentru ca, într-o bună zi, să putem fi folosiți într-o lucrare și mai mare, pentru slava lui Dumnezeu.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares