Ceea ce ne încurcă cel mai mult este prezumția de a considera că am fost aleși de Domnul din cauză că suntem mai buni decât ceilalți și că merităm mai mult ajutorul sfânt. Versetul de azi a făcut parte din rugăciunea pe care Iacov a făcut-o și care l-a făcut să primească binecuvântarea Domnului. Mândria nu face decât să ne îndepărteze de Dumnezeu, ceea ce este valabil și pentru smerenia mincinoasă. Când primim o revelație de la Cel Preaînalt, trebuie să o respectăm și să lăsăm deoparte orice alt sentiment – aceasta este o purtare plină de smerenie.

Iacov, căpetenia a 12 triburi ale lui Israel, a învățat să vorbească cu Dumnezeu. Părinții lui au fost oameni cu teamă de Domnul, iar bunicul său, Avraam, a fost biruitor în întreprinderea sa datorită încrederii în Cel ce l-a chemat pentru a ieși din țara sa pentru a se duce unde i s-a spus. Învățând cu asemenea oameni, el știa să se roage pentru a ieși învingător. Iacov a înțeles că numai Domnul știa să domolească mânia ce pusesse stăpânire pe inima fratelui său, și de aceea a avut reușită.

Patriarhul a început să se roage spunând că Domnul este Dumnezeul tatălui său Avraam (Geneza 32.9). Prin aceste cuvinte, el se făcea parte din Legământul pe care Creatorul îl făcuse cu bunicul său. De aceea, avea drepturi ce nu i se puteau lua. Acesta este modul în care trebuie să ne înfățișăm înaintea Domnului, fiindcă binecuvântările lui Avraam sunt și ale noastre prin mijlocirea lui Isus. Ținând cont de acest fapt, rugăciunile făcute în mod drept nu au cum să nu ne fie auzite.

În rugăciunea sa, Iacov a amintit Domnului ceea ce El a spus când i-a poruncit să se întoarcă în țara sa și la locul său de naștere, făgăduindu-i că totul va fi bine (Geneza 32.9). Tot ceea ce auzi de la Dumnezeu nu poate fi pierdut din vedere, căci, când I te supui și te afli la necaz, te vei putea ruga cu tărie, cerând Tatălui ceresc să-Și aducă aminte de ceea ce a spus, iar El va îndeplini ceea ce a făgăduit.

Acest rob al Domnului se considera nedemn de toate îndurările pe care Dumnezeu i le arătase. Iacov a vorbit despre fericirea pe care Cel Atotputernic i-o arătase, amintind că a trecut Iordanul numai cu toiagul și că a făcut două tabere. Este bine să-ți arăți mulțumirea în rugăciune, fiindcă asta face ca Tatăl să vadă că nu ai uitat de lucrurile bune ce ți-au fost date.

Iacov a făcut mai mult decât faptul de a-și arătat recunoștința, fiindcă avea nevoie de și mai mult ajutor. El știa de primejdia reprezentată de fratele său Esau, de care se temea mult. De asemenea, nu a uitat de a aminti despre altă făgăduință făcută de Domnul, prin care El îi făgăduia să-i facă numai bine, dându-i moștenitori precum nisipul mării, care, de mult ce este, nici nu se poate număra. Grație acestui lucru, rugăciunea lui Iacov a fost auzită. Așadar, crede: cine urmează sfaturile lui Dumnezeu își va vedea rugăciunile auzite.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares