Mesajul zilei

22/01/2021 - TREI GREȘELI FATALE

Fiii oamenilor, până când va fi batjocorită slava mea? Până când veţi iubi deşertăciunea, şi veţi umbla după minciuni?

Psalmi 4.2

Drumul ales de oameni este acela al suferinței, chiar dacă își dorec vindecarea. Aceasta pentru că, în loc de a căuta pe Creator, fac totul să găsească o scăpare, chiar și mincinoasă sau neadevărată, prin care să arate că Dumnezeu a mințit, că nu există sau nu este ceea ce El spune. De ce oare se întâmplă asta? Nu este încă oare dovedit că Domnul este bun, că diavolul este mincinos și că nu merită osteneala de a nesocoti Cuvântul?

Isus a venit pentru a ne arăta ceea ce slava Tatălui poate face pentru oameni. El ne-a dat exemple minunate despre lucrarea Domnului în lumea noastră, iar una dintre învățăturile Sale a fost că, de credem, vom vedea slava lui Dumnezeu (Ioan 11.40). Însă, cum cineva poate crede căutând slava ce vine de la celălalt? Trebuie să ne împotrivim ofertelor pe care lumea ni le face și să credem în ceea ce Domnul ne spune.

Există unii învățați religioși care, din cauză că nu s-au născut din nou, nu îndeplinesc condițiile de a înțelege revelația divină și, astfel, trăiesc în afara planului veșnic. Ei creează reguli ce nu au nimic în comun cu Adevărul, scornesc tot felul de povești ce nu sunt decât rezultatul minților lor învechite și le dau oamenilor să care poveri cu care nu ajung nicăieri (Matei 23.2-4).

De asemenea, există mult orgoliu, care îi face pe oameni să cheltuie bani pe bijuterii și alte bunuri, investind puțin în mântuirea sufletelor și încetând de a strânge comori în cer (Matei 6.19-21). Deseori, se cheltuie mai mult pe o mâncare bună decât pe ceea ce se dă pentru casa lui Dumnezeu ca dar. Orgoliul îi face pe oameni să apuce pe calea unor noi aventuri amoroase, chiar de știu că adulterul le va aduce pedeapsa veșnică.

Dacă vrei să fii biruitor, fă ceea ce Biblia spune. Fugi de păcat și de ispită, și străduie-te să îndeplinești ceea ce Scripturile cer. Purtându-te cu credință, hotărâre și deplină încredere în Cuvântul Domnului, vei vedea cum ți se va înzeci cât de repede puterea în Dumnezeu și că vei putea face aceleași lucrări pe care Isus le făcea, iar ceea ce îți cauza frică nu te va mai necăji.

Minciuna este lepădarea adevărului. Când te complaci într-o suferință sau slăbiciune morală, spunând că nu mai este scăpare, spui minciuni, îți place minciuna și faci voia mincinosului. Însă, Isus a spus că acela ce crede în El, va trăi chiar dacă moare (Ioan 11.25).

Așadar, recapătă-ți judecata și ridică-te cu toată puterea credinței pentru a da de pământ cu toată lucrarea împărăției întunericului.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!