După cum Domnul Se bucura să vă facă bine şi să vă înmulţească, tot aşa Domnul Se va bucura să vă piardă şi să vă nimicească, şi veţi fi smulşi din ţara pe care o vei lua în stăpânire.
Deuteronom 28.63
Ceea ce ți se întâmplă în viață arată dacă te temi sau nu de Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă te strădui să-I păzești poruncile, vei fi cu reușită. Însă, dacă nu ești atent la ceea ce ți-a fost spus, atunci neascultarea te va face să treci prin cele mai grele încercări. Dumnezeu este Tată celui ce este fiu și iubește pe cel ce Îl iubește (Ioan 14.21). De aceea, este necesar pentru cel ce vrea să aibă o viață bună să cunoască și să onoreze Scripturile.
Dacă ești hotărât de a face voia sfântă, totul îți va merge bine. Însă, de vei înceta de a îndeplini ceea ce Domnul poruncește, bucuria pe care El o avea față de tine se va sfârși și, din acel moment, nu vei avea parte decât de suferință, probleme și lipsă de realizare. Mai mult de atât, de rămâi în greșeală, răspunsurile la rugăciunile tale vor înceta de a mai veni, chiar dacă sunt îndelung făcute. Avertizarea din versetul citat nu este o glumă – Cel Preaînalt a spus clar că Se va bucura să te vadă suferind.
Mesajul este foarte important, căci vorbește despre faptul că purtările tale vor determina dacă Tatăl Se va bucura să te vadă fericit sau în suferință. Tu alegi ce fel de bucurie va avea Dumnezeu despre tine. De Îi vei păzi poruncile, El te va face să te îmbogățești, îți va deschide drumurile, îți va închide ușile neliniștii și va face ca toate lucrurile și toți oamenii să-ți fie prielnici. Dimpotrivă, dacă ai hotărât să nu-L onorezi, bucuria sfântă va fi opusă.
Așadar, verifică-ți purtarea față de Cuvânt, fiindcă poți să nu fii pe placul Celui Atotputernic. Nu uita că nu este de ajuns să umbli cu cei neprihăniți; dacă inima-ți este plină de răutate și trăiești gândindu-te numai la tine însuți, fără să fii preocupat de rănești sau nu inima Tatălui, te vei poticni veșnic, vei suferi fără încetare și nu vei primi răspunsuri la cererile tale.
Având în vedere toate acestea, întrebările ce rămân sunt: de ce oare să nu onorezi pe Domnul? De ce să te complaci în suferință? Nu ar fi oare mai bine și mai mulțumitor să lași pe Domnul să Se bucure de tine făcându-ți bine? Astfel, El te va face să te înmulțești. Ce ar fi ca niciun vrăjmaș să-ți stea înainte? Ori, de-ți vei pune voia sfântă drept țel, ușile cele bune nu se vor închide, munții vor putea fi mutați din loc, iar pântecele nu-ți va fi sterp. Taina este de a realiza ceea ce Dumnezeu ți-a dat drept misiune.
Să nu fii niciodată omul de care Domnul Se bucură să te nimicească, să te ruineze și să-ți smulgă Țara Promisă – Evanghelia. Trezește-te! Împărăția lui Dumnezeu ți-a fost destinată pentru a ți-o însuși (Matei 11.12). Așadar, bucură-te de ce este mai bun din partea Celui Preaînalt, dându-I ascultare, dorind binele și străduindu-te de a realiza ceea ce Tatăl îți cere. Fie ca Domnul să Se bucure de tine pentru a te binecuvânta este rugăciunea mea!
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares