Mesajul zilei

12/01/2021 - CU BUCURIA PE BUZE, CU BUCURIA ÎN SUFLET

Când Te voi lăuda, voi fi cu bucuria pe buze, cu bucuria în sufletul pe care mi l-ai izbăvit

Psalmi 71:23

A lăuda pe Dumnezeu – a aduce cântece de slavă Domnului – face mult bine sufletului nostru. A cânta lui Dumnezeu un imn slăvit sau pe care-l spui pe moment cu cuvinte și melodii cunoscute sau nu, face ca sufletul să se bucure înaintea divinității. Astfel, vei fi mai priceput prin credință, fiind biruitor cu mai multă ușurință. În plus, te vei bucura și mai mult de viață, iar problemele vor fi lăsate în urmă. Încearcă să trăiești așa și vei vedea diferența pe propria-ți piele.

Diavolul a reușit să înșele pe mulți fii ai lui Dumnezeu. Aceștia s-au lăsat amăgiți de minciunile vrăjmașului crezând că nu au puterea de a se opune atacului rău pentru a birui în luptele de zi cu zi, sau au refuzat să se supună sfaturilor care, prin Cuvânt, sunt de fapt porunci ale Celui Preaînalt. Dacă, în loc de a se încrede în cel mincinos, s-ar osteni să creadă în Domnul, ar avea o viață mult mai bună.

Când cineva vine să-ți dea un mesaj negativ, încercând să-ți dovedească faptul că nu îndeplinești condițiile de a fi biruitor, de a reuși să dobândești ceea ce Dumnezeu spune că-ți aparține, și că trebuie să te obișnuiești cu lucruri rele – până la urmă cine nu suferă? – atunci nu trebuie să-i dai ascultare. În aceeași clipă, caută învățăturile pe care Domnul le spune în Scripturi. Niciodată nu a existat nici măcar un singur cuvânt de la Domnul care să nu fie plin de putere. Supunându-te spuselor Sale, te întărești.

Nu trebuie să primim niciun sfat ce nu este din Biblie. Așadar, fii atent la oamenii ce trunchiază Cuvântul, făcându-i astfel pe oamenii ce nu se încred în Dumnezeu să creadă în minciună. Cel Preaînalt este ceea ce El spune că este și va face ceea ce spune că va face; de aceea, ai ceea ce El spune că-ți aparține. Așadar, acceptă numai ceea ce este consemnat în Cartea Sfântă. Viața ți se va schima în bine când vei începe să vorbești potrivit învățăturilor sfinte.

Trăiește-ți viața cu credință, chiar și în momentele grele. Cântă Domnului, chiar dacă durerea îți este mare. Fii mereu mai puternic decât durerea și slăvește pe Domnul. Fii cu bucuria pe buze și nu îngădui celui ce este în Dumnezeu să rostească cuvinte nesăbuite. Cu Dumnezeu alături, nu vei fi niciodată singur și, dacă ispita este mult prea puternică, fii mai puternic decât ea. Așadar, slăvește pe Domnul, căci El merită cu adevărat.

Îți dai seama dacă un om este fericit, dacă slujește lui Dumnezeu și dacă nu este în păcat prin slava pe care o aduce Dumnezeului nostru. Pentru acest om, nu mai contează vremea de afară; acest om este mereu puternic, întărit și de neclintit în credință, căci este cu bucuria în suflet când slăvește pe Mântuitor.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!