Lucrul cel mai rău ce se poate întâmpla cuiva ce cunoaște pe Domnul este de a-și pierde dragostea pentru El. Celui căruia i se întâmplă asta se va afunda tot mai mult în împărăția întunericului și, odată cu această greșeală, suferința începe să-i fie mereu prezentă în viață. Sunt oameni stăpâniți atât de mult de diavol încât nu mai simt nevoia de a se întoarce la Tatăl, deși află pe pielea lor cât de rău este. Cel ce stă departe de Cel Preaînalt nu-și dă seama că este responsabil de propriul necaz.

Prin faptul de a se îndepărta de Domnul, viziunea duhovnicească a acestui om este irosită și, dacă nu va exista o căință adevărată, sfârșitul îi va fi groaznic. Când împăratul Ieroboam a împărțit împărăția lui Israel (1 Împăraților 11), era nădejdea a mii de oameni ce nu mai suportau sarcina grea a împăratului Roboam. Dar ceea ce a urmat a fost cel mai rău lucru ce li s-ar fi putut întâmpla, căci s-au dedat vrăjitoriei.

În Iuda, lucrurile au stat diferit, căci, deși au existat împărați nesocotiți, majoritatea a fost cu teamă de Dumnezeu. Ezechia, de exemplu, fiul lui Ahaz, ce a fost nesocotit pe vremea împărăției tatălui său, a văzut cum împărăția Nordului a fost atacată de asirieni ce i-au luat căpeteniile în robie, și de unde nu s-au mai întors niciodată. Apoi, ajungând pe tronul lui Iuda, a hotărât să-și pună poporul în slujba Domnului (2 Cronici 29.1-11).

Astfel, împărăția lui Ezechia – ce avea de partea sa sprijinul lui Isaia, un prooroc foarte iubit de Domnul – a fost întărită. Câțiva ani mai târziu, când Sanherib a pornit război împotriva lui, Ezechia a arătat că este omul lui Dumnezeu, împotrivindu-se atacului dușmanului. Rezultatul îndrăznelii împăratului asirian a fost dezastros, căci s-a întors acasă după ce a văzut cum într-o singură noapte un înger al lui Dumnezeu a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni (2 Împăraților 19.35).

În zilele sale de glorie, împăratul Ezechia a fost și mai credincios decât predecesorii săi, fiindcă s-a dus înaintea Celui Preaînalt. Cum totul i-a mers bine, a hotărât să sărbătorească Paștele în Ierusalim și a considerat că ar trebui să invite din Israel pe oamenii ce nu au fost duși în robie de către asirieni. Astfel, împăratul a cerut ca alergătorii să meargă din oraș în oraș ca să-i cheme pentru a fi împreună la această sărbătoare. Însă, erau mulți ce nu aveau teamă de Domnul, fiindcă râdeau și-și băteau joc de cei ce le dădeau de știre (2 Cronici 30).

Astăzi, mulți ”doctori și învățați” din vremea noastră au acest dispreț când aud vorbindu-se despre mântuirea în Isus. Însă, crezând că nu au nevoie de Cel Atotputernic, vor suferi amarnic în lacul de foc și pucioasă în veci de veci. Așadar, chiar știind despre asta, nu înceta de a vorbi despre dragostea lui Dumnezeu, căci unii oameni vor da ascultare acestui mesaj.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares