Mesajul zilei

24/11/2020 - FII PRECUM TATĂL!

Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.

2 Timotei 2.13

Ceea ce se spune despre Domnul trebuie să poată fi spus și despre fiecare dintre fiii Săi. El ne asigură că nu Se poate tăgădui singur. Fii credincios față de ceea ce El a reprezentat pentru tine, fiindcă alegerea ta are un motiv mult mai mare decât poți să-ți dai seama. Vrăjamșul te va ispiti în acest sens, pentru ca Dumnezeu să fie crezut mincinos față de făgăduința ce ți-a fost făcută. Când vei pune oare la lucru Cuvântul pe care El ți l-a trimis?

Fiind primit în casa sfântă, ai fost făcut parte din Trupul lui Hristos; de aceea, nu trebuie să faci loc niciunei slăbiciuni ce stăpânește pe omul de rând, niciunei neputințe sau amintiri despre viața ta cea veche. Fiind înviat în Isus, nu mai ai defectele omului vechi și nici nu te mai afli sub stăpânirea puterii diavolești. Acum, ești o făptură nouă (2 Corinteni 5.17a) și, de aceea, trebuie să-ți primești mântuirea prin desăvârșirea duhovnicească.

Unul dintre țelurile pe care trebuie să le urmărești este credincioșenia. Pentru asta, străduie-te să fii găsit credincios. În niciun caz, Domnul nu va înceta de a fi credincios, căci nu se poate tăgădui singur; și așa trebuie să fii și tu. Chiar de nu înțelegi de ce Domnul te-a lăsat să treci printr-o situație grea, plină de suferințe, fără a face aparent nimic pentru tine, continuă să fii credincios, căci, într-o bună zi, El îți va da toate revelațiile necesare.

De câte ori n-ai încetat oare de a îndeplini voia sfântă, dar Dumnezeu Și-a ținut făgăduințele? Așadar, nu cădea în ispita de a crede că și El a greșit față de tine, fiindcă asta nu se va întâmpla niciodată. Dacă ai trecut prin situații neplăcute, acestea sunt spre binele tău, pentru ca să fii smerit și învățat îndeajuns ca să primești răsplata ce te așteaptă.

La cucerirea Canaanului, bătălia a fost mai grea pentru unele noroade israelite decât pentru altele. Cu toate acestea, Cel Preaînalt a dat biruință tuturor. Niciodată să nu lași pe diavol să te mânie pe Domnul, crezând că El nu a fost destul de credincios. Adevărul este că Tatăl nu va fi niciodată necredincios sau uituc (Deuteronom 7.9). În bătăliile tale, El îți va fi mereu alături pentru a face din tine un biruitor. Fii sigur mereu că El nu te va părăsi niciodată

(Iosua 1.5).

Acum este momentul de a pune în vigoare hotărârea sfântă în ceea ce te privește! Domnul avea motivele Sale când te-a chemat ca să faci parte din echipa Lui. El vrea ca tu să fii credincios față de misiunea ce ți-a fost încredințată; așadar, El va face astfel încât victoria să-ți fie desăvârșită. Dumnezeu nu te-a chemat pentru o viață de înfrângere, ci de succes. Cu Hristos la cârmă, vei fi mereu triumfător !

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!