Căci omul nu-și cunoaște nici măcar ceasul, întocmai ca peștii prinși în mreaja nimicitoare și ca pasările prinse în laț; că și ei sunt prinși și fiii oamenilor în vremea nenorocirii, când vine fără veste nenorocirea peste ei.
Eclesiastul 9.12
Omul nu poate înțelege, singur, ce i-a pregătit Dumnezeu sau diavolul. Numai darurile bune vin de la Domnul; de aceea, persoana care nu umblă în comuniune cu El se pierde foarte mult. Diavolul pregătește doar lucruri rele și cine nu merge cu Cel Preaînalt nu înțelege ce îl așteaptă și ce se află în spatele unei ispite care apare. Din acest motiv, avem nevoie de harul divin.
Dacă peștii ar înțelege ce rol are plasa de pescuit în râu sau în mare, ar evita-o. Acum, același lucru se întâmplă cu cei care se cred că sunt deștepți și cad în tentația pasiunii interzise, sau fură din lucrurile aproapelui, iar apoi trec prin suferințe. Mulți oameni susțin că, dacă ar putea da timpul înapoi, nu ar mai face niciodată ceea ce au făcut. Fără îndoială, că nu au avut frică față de Dumnezeu.
Revelațiile divine sunt menite pentru a fi asumate. Oricine disprețuiește ceea ce Îi dezvăluie Cel Preaînalt, poate fi comparat cu cel care nu are judecată, pentru că respinge sfatul Celui care știe totul și îl iubește cu adevărat. Sunt mulți cei care rezistă să accepte indicațiile Domnului și, mai târziu, ajung la concluzia că decizia lor nu a fost bună. Ai grijă! Vrăjmașul vrea să-ți fure fericirea eternă.
Diavolul este întotdeauna înarmat. După o mare binecuvântare, poate veni o uriașă cădere, deoarece inamicul nu încetează să dea târcoale în jurul nostru pentru ca să ne înghită(1 Petru 5.8). Prin urmare, în orice situație, este mai bine să veghezi și să te rogi, și apoi poți să sărbătorești pentru ceea ce primești de la Dumnezeu. În caz contrar, cei care au căzut în capcana lui Satana, vor trebui să fie foarte puternici pentru ca să se ridice din abism și pentru a reveni la comuniunea cu Domnul.
Ca un vânător malefic, diavolul pune capcane pentru ca să ne prindă în activitățile noastre normale, de zi cu zi, ale vieții. El nu vrea să ne vadă cântând de bucurie, ci mai degrabă triști în cușca lui. Dacă există ceva de care trebuie să avem grijă, aceasta este poziția noastră în Hristos, deoarece, deși facem parte din Împărăției lui Dumnezeu, de multe ori, uităm că facem parte și din lume, unde cel rău lucrează pentru a-și îndeplini scopurile sale murdare.
Așadar, cel mai bine este să nu umblăm după sfatul celor răi, să nu stăm în calea păcătoșilor și nici în cercul batjocoritorilor, ci să ne găsim plăcerea în Legea Domnului și să medităm la ea zi și noapte (Psalmi. 1.1, 2). „Femeia preacurva” vânează vieți prețioase și, fără îndoială, tu ești o țintă potențială (Proverbe 30.20). Deci, nu schimba fericirea pe care Tatăl a pregătit-o pentru ca tu să te bucuri veșnic, cu nimic.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares