Mesajul zilei

08/10/2020 - CAUZA SLĂBIRII TALE

Mi se sfârşeşte viaţa în durere şi anii în suspinuri. Mi s-au sleit puterile din pricina fărădelegii mele şi-mi putrezesc oasele!

Psalmi 31.10

Lupta prin care regele David a trecut a fost foarte mare, dar nu mai prejos decât cea cu care ne confruntăm cu toții. Nimeni nu iese nevătămat din încercări, căci diavolul vrea să îndepărteze pe credincios de Dumnezeu. Trist este că unii se lasă înșelați de minciunile lui Satana, cad și, apoi, se confruntă cu o perioadă de tristețe și slăbire duhovnicească. Dacă asta ți s-a întâmplat, nu fi prost să spui: ”De am căzut, nu mai pot face nimic”, ci căiește-te și întoarce-te la Dumnezeu.

Dacă ai căzut în păcat, ceea ce este grav, poți să-i pui capăt. Pe vremea lui David, diavolul nu fusese înfrânt, iar păcatul era în lume. Pentru noi, care trăim după Calvar, povestea este alta. Este de ajuns să ne mărturisim păcatele și Domnul ne va ierta și ne va curăța de orice nelegiuire. Dacă ai făcut ceva împotriva cuiva, caută pe acel om și împacă-te cu el.

Cine nu stă de veghe duhovnicește și cade în păcat va trece prin mari suferințe. Nu ar trebuie să fie așa, căci Isus ne-a făgăduit că vom primi putere prin pogorârea Duhului Său Sfânt peste noi și vom fi martorii Săi (Faptele Apostolilor 1.8). Prin botezul în Duhul Sfânt, primim aceeași putere ce se află în Domnul pentru a nu lăsa loc niciodată diavolului (Efeseni 4.27).

David a recunoscut că nelegiuirile sale îi fac puterea să slăbească. Asta se poate întâmpla cu cel ce nu păzește Cuvântul. Însă, de ai căzut, nu sta să te tot plângi că forțele ți s-au topit, ci du-te înaintea lui Dumnezeu și mărturisește-ți greșeala. Dacă ai cauzat un rău duhovnicesc, financiar, fizic, material sau moral cuiva, mărturisește, cere-i iertare și îndreaptă-ți greșeala.

Dacă ești împăcat cu Domnul, El va face astfel încât și vrăjmașii să-ți fie prieteni (Proverbele 16.7). Așadar, nu lăsa ca cel rău să te convingă că omul față de care ai greșit te va ierta. Chiar dacă te va duce la judecată, Dumnezeu îți va da forța necesară pentru a suporta pedeapsa. Cel mai bine este să fii mereu pe placul Domnului; de aceea, nu te lăsa amăgit de minciunile diavolului.

Nu îngădui ca viața să-ți fie o înșiruire de fapte întristătoare, căci asta îți va nărui toate visele, iar viața îți va fi neplăcută și, cu timpul, nu vei mai dori să te ridici ca să-ți ocupi locul în Hristos. Cel mai rău este ceea ce ți se va întâmpla în plan moral. Tu și familia ta trebuie să stați cu capul sus.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul cu voi!