Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează că nu toți cei ce se pogoară din Israel sunt israeliți (Romani 9.6). Nu este de ajuns ca un om să se ducă cu regularitate la biserică, să cânte imnuri, să se roage așa cum se roagă creștinii și să facă uz de toate manifestările celor ce iubesc pe Domnul. Dacă acesta nu face lucrarea sfântă cu multă plăcere este un semn că încă nu s-a convertit cu adevărat. Omul se împlinește numai dacă face voia Tatălui și prețuiește cu adevărat Cuvântul și-L ține adânc în inimă. Altfel, poate încerca, dar îi va lipsi bucuria.

Auzind Evanghelia pentru prima dată, omul știe că Cuvântul este Adevărul. El însuși îți arată importanța Sa. Păcătosul simte în inima sa că este pierdut și, astfel, hotărârea ce o ia îi va călăuzi viața pentru totdeauna. Cei ce vor doar să scape de pedeapsa veșnică se lasă amăgiți crezând că, dacă se mărturisesc lui Isus, vor fi mântuiți. Ei nu știu că este necesar mai mult decât atât: a crede cu inima curată (Romani 10.10).

Când suntem mântuiți, duhul ne este refăcut și, pe lângă faptul de a deveni copiii lui Dumnezeu, începem să facem parte din Trupul lui Hristos și din planul sfânt. Așadar, a vorbi despre dragostea lui Dumnezeu, a păzi poruncile și realiza ceea ce ne este poruncit de Domnul ne face plăcere. Astfel, cauza Celui Preaînalt devine și cauza noastră, iar, în acest mod, Împărăția lui Dumnezeu devine prioritatea maximă pentru noi.

Însă, cine nu a cunoscut noua naștere nu reușește să înțeleagă ce simțim. Dacă ar fi să facem o comparație grotescă, putem spune că omul în care nu s-a realizat mântuirea este ca un fetus avortat. Dacă ar fi învins, ar fi cunoscut aceleași lucruri pe care le-am trăit noi; însă, cum nu s-a născut, nu va ști niciodată de ceea ce se bucură cei vii. Continuând comparația, putem spune că există mulți ”fetuși” în duh ce se pierd în lucrarea lui Dumnezeu.

Taina este de a avea legea lui Dumnezeu întipărită în inimă pentru a putea simți o plăcere mare în a împlini voia Domnului. Fără a se naște din nou, ”creștinul” nu va cunoaște niciodată plăcerea de a fi zeciuitor, de a vorbi despre dragostea sfântă celor rătăciți, de a scoate demoni și de a vedea pe cei păcătoși încrezându-se Tatălui. Pentru acest fel de om, ceea ce îl interesează este ca biserica lui să fie cea mai mare, cea mai renumită, ca să i se întâmple numai bine și ca păcătoșii, de au judecată, să facă parte din grupul său.

Putem compara acest fel de om cu orbul pe care Isus l-a lecuit. După prima atingere, îi vedea pe oameni ca niște copaci. Simțind cea de-a doua atingere, i-a văzut deslușit (Marcu 8.22-25). Semnul că ești cu adevărat mântuit este, așadar, prin ceea ce se întâmplă în inima ta când faci voia sfântă.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares