Mesajul zilei

02/09/2020 - O INIMĂ CURATĂ

Pentru că ţi s-a mişcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, care vor ajunge de spaimă şi de blestem, şi pentru că ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu am auzit, zice Domnul.

2 Împăraților 22.19

Cuvintele Domnului nu vin mereu cu blândețe; uneori, acestea sunt spuse cu o judecată sfâșâietoare ce va cădea peste poporul lui Dumnezeu. Este mereu bine să dăm ascultare la ceea ce El spune; astfel, nu ne vom afla în calea mâniei Sale și nu vom pierde binecuvântările despre care El spune că ne aparțin. Domnul este gata de a ne auzi rugăciunea și de a ne veni în ajutor.

Nu putem crede că suntem scutiți de judecată dacă ne vom purta ca cei păcătoși și rătăciți. După ce reușește să-i facă pe credincioși să i se supună, diavolul se întoarce pentru a-i convinge că sunt speciali și că, astfel, nu va fi nicio judecată a Domnului pentru faptele greșite, susținând că Dumnezeu va face o față neplăcută la vederea greșelilor.

Ori, robul credincios, cel care respectă Cuvântul lui Dumnezeu, nu se lasă niciodată amăgit de minciunile vrăjmașului, și nici nu-i oferă satisfacția de a-și completa lucrarea distrugătoare în viața sa! Dacă Satana te-a făcut să crezi că nu va exista pedeapsă din cauza săvârșirii vreunui păcat, începe-ți chiar acum rugăciunea, deschide-ți toată inima și caută pe Dumnezeu cu căință, până nu este prea târziu.

De îndată ce tânărul împărat Iosia a auzit sentința ce atârna peste poporul său, inima i s-a mișcat. El a simțit povara ce avea să cadă peste norodul său și s-a smerit înaintea Celui Preaînalt. Nu există lucru care să nu bucure mai mult pe Domnul decât să vadă pe ai Săi rugându-se pentru îndurare, căci, astfel, ceea ce este determinat să se întâmple poporului sfânt va putea fi amânat sau oprit. Așadar, urmează sfatul sfânt.

Este nevoie să iei o hotărâre cu inima curată. Cine nu-și mărturisește păcatul și nici nu încetează de a-l mai face nu va avea parte niciodată de sprijinul lui Dumnezeu. Unii oameni se poartă azi mai rău decât în trecut, când fac vreun păcat grav: spun minciuni ascunzând ceea ce fac. Această atitudine este o victorie a vrăjmașului asupra vieților lor, căci, astfel, nu vor fi niciodată cuprinși de căință.

Sfâșie-ți hainele inimii și plângi înaintea lui Dumnezeu. Drumul păcatului este înșelător, fiindcă te face să te consideri îndrituit să greșești și, apoi, pentru a nu te face de rușine, să-ți ascunzi faptele. Cine se mărturisește și lasă păcatul primește îndurare.

 

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!