El ascultă de mine la cea dintâi poruncă, fiii străinului mă linguşesc.
Psalmi 18.44
Creștinul trebuie să fie învățat despre ceea ce spun Scripturile, și nu despre ceea ce crede cineva că este drept sau nu. Cine nu își dă seama cât de multe nu a făcut Isus pentru el nu va fi niciodată biruitor. Nu există magie în lumea duhovnicească; ce seamănă omul, aceea va și secera (Galateni 6.7). Cei ce nu sădesc în pământul credinței vor răbda de foame și vor fi atacați de orice câine. Cine își știe drepturile va birui, iar reușita creștinului slăvește pe Domnul.
Puterea pe care Isus ne-a dat-o este adevărată. De aceea, nu trebuie să ne temem de niciun atac al vrăjmașului împotriva noastră, a familiei și avutului nostru. Autoritatea ce ne-a fost dată are puterea de a birui orice forță diavolească. Aceasta înseamnă că putem călca peste orice demoni și să le năruim toate lucrările, căci nimic nu ne va putea vătăma (Luca 10.19). Nu lăsa ca amenințările diavolului să-ți slăbească credința; dimpotrivă, profită de aceasta din plin!
Trebuie să fim încrezători în credință așa cum a fost Isus. El a venit pentru a ne fi exemplu despre cum să procedăm împotriva forțelor răului. Întotdeauna când demonii se arătau în adunările Sale, Învățătorul poruncea ca să tacă și să iasă din oameni. Și noi putem anihila toate lucrările rele și, în același timp, să cerem ca diavolul să înceteze cu vorbele sale mincinoase. Duhurile rele ni se vor supune când vom face astfel încât să ne audă glasul.
Demonii ni se vor supune mereu dacă vorbim cu credință în Numele lui Isus. Ori de câte ori se vor manifesta în oameni, ieșeau din ei când Isus se ruga și îi alunga. Așadar, în orice împrejurare potrivnică, fă astfel încât vrăjmașul să-ți audă vocea și să apuce calea iadului, fiindcă ție, ca creștin, ți s-a dat putere pentru a scoate orice rău și vindeca orice boală.
Poți desface toate lucrările diavolilor. Aceștia ți se vor supune dacă îi vei alunga cu hotărâre și credință în Numele ce este peste toate numele. De fapt, când creștinul află de puterea pe care o are asupra lucrărilor întunericului, duhurile rele sunt cuprinse de frică, fiindcă știu că orice fiu al lui Dumnezeu a fost acoperit cu putere pentru a desface tot ceea ce ele au făcut. Bolile vor fi lecuite dacă le vei alunga.
Domnul Isus ne-a făcut împărați pentru Tatăl Său (Apocalipsa 1.6). De aceea, nu te îndoi, ci fă ca demonii să-ți audă glasul. Ei știu că suntem stăpâni peste ei și lucrările lor. Așadar, ca autoritate a Împărăției lui Dumnezeu, valorifică-ți locul în lumea duhovnicească!
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares