Mesajul zilei

22/08/2020 - ÎNTĂRIȚI ȘI PĂZIȚI DE CEL RĂU

Credincios este Domnul: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău.

2 Tesaloniceni 3.3

Credincioșenia Domnului este ceva minunat în toate sensurile. El nu va înceta niciodată de a-Și îndeplini vreo făgăduință. Așadar, nu nesocoti nimic din ceea ce Dumnezeu spune prin Cuvântul Său, căci, în revelația pe care El ți-o trimite există puterea necesară pentru a împlini ceea ce vestește, chiar dacă în momentul în care Cel Preaînalt îți spune cutare lucru, crezi că nu ai nevoie de el. De asta și-a adus minte Marta, sora lui Lazăr.

Într-o bună zi, Lazăr a murit. Când Învățătorul a sosit, patru zile după îngropăciune, Marta a spus că dacă Domnul ar fi fost acolo, Lazăr nu ar fi murit (Ioan 11.21). Atunci, Isus a răspuns că dacă ea va crede, va cunoaște slava lui Dumnezeu. Domnul nu ar spune niciodată ceva ce nu ar avea relevanță. Astfel, ia aminte la tot ceea ce El îți arată, căci, dacă într-o bună zi vei avea nevoie, vei obține ceea ce El ți-a spus.

Dumnezeu promite că te va întări și păzi de cel rău. Din acest moment, poți și trebuie să trăiești neclintit în credință. Oricare ar fi amenințarea lui Satana, Domnul îți va mângâia sufletul față de orice încercare. Cu alte cuvinte, Dumnezeu îți va da cuvintele cu care te vei întări pentru a te opune amenințărilor la care vei fi supus. Mângâierea Celui Preaînalt face posibil ca să rămâi de neclintit în credință, știind că nimic, absolut nimic, nu te va putea birui.

El mai promite că te va păzi de cel rău. Așadar, încrezându-te în Cuvânt, intră în luptă împotriva celui rău, conștient că nu te va putea înfrânge. Fii sigur că Domnul te va apăra de toate atacurile iadului și, oricât de mult ar încerca diavolul să-ți ieie viața, nu va reuși. Prin această făgăduință, intră în luptă știind că vei ieși biruitor. Ocrotit de Cel Atotputernic, nu poți accepta că vei pierde vreo luptă.

Unde oare te atinge vrăjmașul? Ce te-a amenințat că va face cu tine? Fii de neclintit acum și nu te lăsa biruit de nici un plan al celui rău. Satana știe că, dacă vei respecta promisiunile sfinte, nu va reuși să te înfrunte, însă, de reușește să te îndepărteze de Cuvântul lui Dumnezeu, vei deveni o țintă ușoară la atacurile sale. De aceea, nu te îndepărta de Hristos, căci astfel vei fi de neatins de săgețile otrăvite ale diavolului. Rămâi acolo unde Dumnezeu te-a pus.

Domnul a fost mereu și va continua să fie credincios pentru cel ce se încrede în El. Așa cum în Babilon, Dumnezeu a păzit pe Șadrac, Meșac și Abed-Nego de cuptorul încins de șapte ori mai mult decât de obicei (Dn 3.28), tot așa El te va ocroti și pe tine. Precum Cel Preaînalt a procedat cu Daniel în cușca cu lei (Dn 6.22), așa va face și cu tine în orice situație. Dumnezeu este credincios și, chiar dacă tu nu ești, El va rămâne credincios, căci, în nici un chip nu se poate tăgădui singur (2 Timotei 2.13).

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!