Mesajul zilei

16/07/2020 - LEGĂTURILE DRAGOSTEI DUHOVNICEȘTI

Aţi văzut tot ce a făcut Domnul, Dumnezeul vostru, tuturor neamurilor acelora dinaintea voastră, căci Domnul, Dumnezeul vostru, a luptat pentru voi.

Iosua 23.3

Scopul diavolului nu este decât să fure, să junghie și să prăpădească (Ioan 10.10a). Pentru a-și atinge această poftă rea, ne întinde tot felul de capcane, ce pot fi făcute și de oameni ce dau tot felul de sfaturi care, cu siguranță, nu vin de la Dumnezeu. Cei ce dau ascultare la ceea ce diavolul spune cad în aceste capcane din care, de cele mai multe ori, nu reușesc să scape. De aceea, trebuie să fii atent, fiindcă, uneori, acest sfat poate veni chiar și de la cineva din familie.

În anii 70, un mare lider evanghelic m-a invitat la prânz. Ministerul meu era încă la început, iar el a vrut să mă învețe cum să fac lucrarea lui Dumnezeu. În timp ce luam masa, acesta mi-a zis : ”Soares, vreau să te învăț cum să-ți umpli biserica”. Mi-am dat seama imediat că ceea ce făcea nu venea de la Domnul, însă, din politețe, l-am lăsat să-mi explice acel ”pont”.

Așadar, acest líder a dat următorul sfat: ”Trebuie să te duci la porțile fabricilor cum ar fi fabricile ABCD din São Paulo la ora cinci dimineața și să vorbești despre nedreptățile sociale și să critici guvernul. Astfel, oamenii se vor duce la biserica ta, ce se va umple” (era pe vremea dictaturii militare). I-am răspuns imediat, spunând: ”Frate, voi face același lucru pe care Filip l-a făcut în Samaria. Căci, de este o lucrare sfântă, biserica se va umple cu ajutorul lui Dumnezeu”.

Trebuie să stai de veghe, altfel diavolul îți distruge credința. De crezi în vorbele sale, te vei depărta de Domnul până vei rămâne fără suflare. Cel rău vrea să-ți fure binecuvântările pe care credincioșii le-au primit pe vecie și, pentru asta, face orice pentru a-ți strica legătura cu Cel Preaînalt. Așadar, nu-i da ascultare.

Iosua a spus israeliților că Domnul Dumnezeu a fost Cel ce a luptat pentru ei – un lucru pe care El îl face robilor Săi credincioși. Ori, dacă urmașul lui Moise ar fi căutat modul cel mai ușor de a pune stăpânire pe Țara Făgăduită, prin stabilirea unui acord cu ceilalți lideri din toate ținuturile, poporul lui Israel ar fi făcut pe Domnul de rușine, încetând de a mai ocupa teritoriul ce era al lor. Aceeași purtare trebuie să aibă și cel ce devine om politic și nu vrea să facă rău oamenilor. Cine spune adevărul nu rănește pe aproapele său, ci pe stăpânul întunericului, ce vrea mereu să facă pe om să cadă în păcat.

Nu trebuie să ne preocupe nimic din această viață. Dacă suntem în Dumnezeu, nu putem crede că lui Satana îi pasă de noi. De fapt, trebuie să păzim mereu poruncile sfinte, neîngăduind ca nimic să nu se interpună între noi și Tatăl nostru. Astfel, El însuși va lupta pentru noi. Tot ceea ce avem de făcut este de a respecta legile sfinte și de a le pune în practică, căci aceasta este voia Domnului.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!