Mesajul zilei

16/06/2020 - ADEVĂRUL SĂ FIE MEREU CU TINE

 Pentru adevărul acesta care rămâne în noi şi care va fi cu noi în veac:  Harul, îndurarea şi pacea să fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatăl şi din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr şi în dragoste!

2 Ioan 1.2,3

Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu (Romani 8.28). Cine se străduie să primească poruncile și le păzește are mereu parte de harul, îndurarea și pacea Tatălui și Fiului Său Isus. Toate aceste revelații ne spun că asemenea binecuvântări vor fi cu noi prin adevărul și dragostea în Dumnezeu. Sunt niște lucruri mărunte ce ne unesc sau ne despart de faptul de a trăi în adevărată comuniune cu Domnul.

Cine are adevărul, Cuvântul Domnului, are tot ceea ce Dumnezeu poate face pentru cei ce Îl iubesc cu adevărat. Chiar dacă un om își oferă propriul trup pentru a fi jertfit prin arderi de tot din credință în Dumnezeu, dacă nu-L iubește – dacă nu a primit și nici nu păzește poruncile Sale – acest sacrificiu va fi zadarnic. Pe de altă parte, cine împlinește ceea ce îi este revelat reușește să aibă de partea sa ajutorul sfânt.

Adevărul nu ne este dat numai pentru un timp limitat, ci este un dar care, ca și celelalte, nu ne va fi luat niciodată. El ne-a fost dat pentru a ne fi mereu alături. Cu el, nu vor exista uși închise, și nici rău care să nu fie nimicit; de fapt, nicio forță diavolească nu va reuși să ni se împotrivească. Cei ce sunt în Dumnezeu vor fi mereu biruitori, căci minciuna nu va putea niciodată să se opună adevărului.

Cine va avea de partea sa lucrarea sfântă nu va pierde niciodată. Oricât de mare i-ar fi încercarea, creștinul o va birui dacă nu va da înapoi, ci va înfrunta răul în Numele lui Isus. Fiul lui Dumnezeu va pleca la luptă știind că victoria va fi mereu de partea sa. În orice situații, chiar și în cele în care aparent sunt de nebiruit, nu putem lăsa ca îndoiala să ni se strecoare în inimă, căci vom fi mereu biruitori.

Prin îndurarea Sa, Dumnezeu nu se oprește din a Se uita la noi și din a ne iubi. Din acest motiv, nu vom fi niciodată respinși. Chiar dacă te-ai îndepărtat prea mult, întoarce-te acum. Mărturisește-ți Domnului greșelile, inclusiv cele mai tăinuite dorințe din inimă, fiindcă El este credincios și drept pentru a te ierta și curăța de orice nelegiuire (1 Ioan 1.9). Crezând în Cuvântul Său și lucrând în Numele lui Isus, nu vei fi niciodată înfrânt.

În sfârșit, pacea lui Dumnezeu ne va păzi inimile (Filipeni 4.7) și ne va face să găsim scăpare slăbiciunilor noastre, forță pentru a lupta împotriva atacurilor vrăjmașului și călăuzire în toate lucrurile vieții. Ioan ne spune că avem toate acestea din partea Tatălui Dumnezeu, cât și a Fiului Isus. Așadar, de ce să-ți fie frică de amenințările diavolului? Printr-un ordin în Numele lui Isus, vei nimici toate lucrările celui rău!

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul să fie cu voi!