Una dintre cele mai bune atitudini pe care le putem avea înaintea Dumnezeului nostru este de a-L slăvi prin oamenii pe care îi ducem în Hristos. În primele lor zile de umblat cu Domnul, aceștia dovedesc o dragoste atât de mare Tatălui, încât ne aduce multă bucurie. Așa cum proprii copii ne umplu de satisfacție când sunt mici prin ceea ce fac, și cei în duh ne bucură mult.

Bine este când acești fii continuă în credință, mărindu-și mereu dragostea, atât în Hristos, cât și față de alți membri ai familiei sfinte. De fapt, am fost mântuiți pentru a sluji lui Dumnezeu acum și în viitor. Dar cine nu-I slujește acum Îi va sluji oare mai târziu ? Calea pe care o vor lua fiii noștri în duh va dovedi ce fel de oameni sunt cu adevărat.

Dacă cei ce s-au convertit prin mijlocirea noastră nu au fost învățați în mod drept, stricăciunea va fi a noastră, căci Domnul ne-a trimis să facem ucenici în toată lumea (Matei 28.19). Astfel, nu trebuie să îngăduim ca egoismul să ne stăpânească inima; dimpotrivă, trebuie să-i învățăm în așa fel încât comuniunea credinței lor să fie tot mai puternică. Drept rezultat, într-o bună zi, noi înșine vom putea să ne bucurăm de cei pe care îi aducem în Împărăția Domnului. Asta va fi posibil prin deplina cunoaștere ce trebuie să existe între noi și fiii noștri în credința în Isus Hristos (Filimon 1.6).

Pavel a fost fericit și mângâiat de mărirea dragostei lui Filimon, fiindcă inima sfinților a fost înviorată prin el. Ce bine ar fi dacă asta s-ar întâmpla cu oricine se naște în Împărăție! Cei care devin buni ispravnici ai resurselor Domnului vor avea parte de o slavă mai mare la venirea Lui. Nu este nevoie să ni se poruncească să facem binele, căci asta trebuie să ne fie dorința inimii în orice vremuri.

Apostolul a simțit deplina libertate în Hristos pentru a porunci lui Filimon să facă ceea ce era drept; însă, a preferat să ceară în numele dragostei ca să-l primească pe fostul rob – Onesim – nu ca pe cineva ce avea obligația de a sluji în toate lucrurile, ci ca pe un frate pe care apostolul l-a născut la Roma în cătușe. Acum, bătrân, prizonier al lui Cezar, cu viața gata de a-i fi secerată, Pavel face o rugăminte pentru copilul pe care l-a născut în lanțurile sale de a fi primit ca un frate.

Înainte, cum era fugit, Onesim era nefolositor lui Pavel, însă, acum, ca rob în Dumnezeu, îi va fi folositor. Așadar, apostolul l-a convins să se ducă înapoi la stăpânul său, însă, de această dată, ca un frate în Hristos. El l-a trimis din toată inima sa. Înțelegând că Onesim ar fi mai folositor lui Filimon, Pavel a cerut ca acesta să-l primească ca pe un frate în Hristos, și nu pentru puțin timp, ci pe vecie, drept tovarăș în credință.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares