Mesajul zilei

04/06/2020 - DESĂVÂRȘIȚI ÎN HRISTOS

Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri.

Coloseni 2:10

Atât în viața materială, cât și în cea duhovnicească, nimic nu vine de-a gata. Este adevărat că nu am făcut nimic pentru a fi mântuiți, decât faptul de a crede. De asemenea, se știe că nu trebuie să facem nimic pentru a merita binecuvântările ce ne-au fost date prin Hristos. Însă, de nu ducem lupta cea bună, și nici nu ne străduim să ne însușim ceea ce ne aparține, vom ajunge precum leneșul, care vrea să strângă roade, dar nu are nimic (Proverbele 20.4). Apostolul Pavel vorbea despre marea luptă de dus de către coloseni.

Luptă-te pentru apropiații tăi până să nu se trezească într-o situație care să-i facă să sufere toată viața. Luptă pentru convertiții tăi, pentru cei rătăciți pe care Tatăl i-a pus în inima Sa pentru a-i îndrepta. Această luptă se câștigă prin rugăciuni și rugăminți. Trebuie să mergi în căutarea darurilor lui Dumnezeu pentru ca oamenii să se lumineze, să renunțe la păcate și să se umple de Sfântul Duh. Înțelege că aceștia trebuie să fie oblăduiți și cuprinși de dragoste pentru a fi stăpâniți de o credință puternică.

Scopul este ca cei rătăciți să înțeleagă pe Hristos, taina lui Dumnezeu, căci în Isus se află toate comorile înțelepciunii și științei (Coloseni 2.3). Astfel, nici ei, nici cei ce învață de la ei nu vor putea fi înșelați de sofismele create de om. Nu-i scoate niciodată din minte pe cei care se fală departe de Dumnezeu, căci asta va fi ca și cum ai fi cu ei. Buna purtare în credință trebuie să le fie motiv de bucurie și slavă în Domnul.

Una dintre tainele de a reuși în viața duhovnicească este de a umbla mereu în dragostea ce o aveai când ai primit pe Isus drept Mântuitor. Te aflai în păcat și nu te-ai dus în căutarea Domnului, însă, cu toate acestea, El a venit în viața ta și te-a mântuit. Acum, nu-ți schimba modul de a-I sluji. Ai început prin Duh, continuă așa. Străduie-te să prinzi rădăcini, să te ridici și să te întărești prin credință. Dumnezeu te-a pregătit pentru asta; așadar, nu-L supăra, ci slăvește-L prin închinări de mulțumire (Coloseni 2.7).

Oamenii ce nu cunosc pe Cel Preaînalt crează tot felul de concepte filosofice cu putere mare de convingere, dar cel ce cunoaște pe Domnul nu trebuie să se lase influențat de acestea. Așadar, nu te lăsa amăgit de aceste minciuni. Fii cu grijă, căci par a fi o formă de evlavie (2 Timotei 3.5), dat nu au putere. Pentru cel ce nu este întărit în știința Cuvântului, asemenea gânduri greșite pot părea a fi, la nevoie, răspunsul din Ceruri.

Fă lucrarea din toată inima potrivit lucrurilor învațate în Hristos. Când ai primit pe Fiul lui Dumnezeu ai acceptat pe Cel ce are plinătatea Tatălui sălășluind în El (Coloseni 1.19); așadar, nu-ți lipsește nimic. Crede acum în ceea ce Cuvântul îți arată. Dacă există ceva ce nu ai primit încă, să nu-ți fie frică, căci, în Hristos ai fost desăvârșit.

 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

DOMNUL FIE CU VOI!