Mesajul zilei

12/03/2020 - LUCRUL IMPOSIBIL

Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.

Evrei 6.4-6

1º - Cei ce au fost luminați odată, au înțeles voia sfântă, au avut puterea de a înțelege Cuvântul lui Dumnezeu, dar s-au lăsat stăpâniți de păcat, abătându-se de la căile Domnului, astfel încât trebuie să înceteze de a mai umbla cu nelegiuirea și să se întoarcă la bunul simț, căci, de vor continua așa, nu vor putea fi înnoiți. Acești oameni au reușit lucrul pentru care majoritatea creștinilor ar renunța la totul pentru a-l avea, însă, din cauza disprețului arătat binecuvântării primite, vor trebui să plătească scump.

2º - Nu există lucru mai bun decât să guști darul ceresc. Numai cine este mântuit cunoaște valoarea harului sfânt. Când suntem primiți în familia lui Dumnezeu parcă am fi ”în ceruri”. Problemele încetează de a ne mai necăji, luptele se opresc și o pace ne pătrunde sufletul. Cei care nu sunt mântuiți nu pot înțelege de ce bucuria ne cuprinde toată ființa. Cu toate acestea, sunt oameni care renunță la aceste lucruri în schimbul unei aventuri amoroase, necinstei sau altor greșeli.

3º - Ce privilej minunat ne oferă Domnul de a ne face părtași Duhului Sfânt. Textul nu vorbește doar despre a avea Duhul Sfânt în noi, ci și de a face parte din El. Când acest lucru se întâmplă, devenim biruitori în orice situație. Credința ne atinge foarte mult inima și, atunci, suntem folosiți așa cum au fost frații din vechime, așa-numiții eroi biblici. De ce oare cineva ar putea disprețui acest har?

4º - Tatăl nostru dorește ca să-I gustăm Cuvântul bun; până la urmă El a fost cel care ne-a creat, ne-a dat trup și o nouă naștere. Cu El, suntem acasă, însă, fără El, ne simțim rătăciți. Cuvântul bun al Domnului umple locul gol al lui Isus dintre noi și, prin mijlocirea Sa, Cel Preaînalt ne folosește. De aceea, este posibil să credem că, de îndată ce ne însoțim cu Cuvântul, nu există și nici nu va exista nimic care să ne fie imposibil.    

5º - Cei care urmează pe Domnul au capacitatea de a cunoaște virtuțile secului viitor. Această putere este cea pe care o vom folosi întru veșnicie. Acum, ea este data numai unora, dar, în lumea viitoare, o vom avea în mod nelimitat, potrivit voinței sfinte. Cei care au primit această putere, dar nu au avut încredere în ea, au căzut în lațul suferinței.

6º - Este foarte întristător când cineva se lasă mânat de vrăjmaș și cade în păcat. Diavolul va face totul pentru a-i lua fericirea cea veșnică; așadar, este bine să deschizi ochii și să nu accepți nicio ispită ce vine din partea prințului întunericului. Oamenii care comit una dintre aceste lucruri interzise și pe care le analizăm acum nu vor fi putea fi înnoiți prin mântuire. Dacă te afli într-una – sau unele – dintre aceste situații, caută de îndată iertarea sfântă. Ție îți revine să te străduiești pentru a-ți găsi mântuirea.  

 

În Hristos, cu dragoste,

 

            R. R. Soares

 

 

Rugăciune

Domnul fie cu voi!