Mesajul zilei

07/03/2020 - CINE CREDE NU ESTE DAT DE RUȘINE

Dar Domnul Dumnezeu M-a ajutat, de aceea nu M-am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi fi dat de ruşine.

Isaia 50.7

Oamenii care s-au convertit trebuie să înțeleagă ceea ce Evanghelia poate face pentru ei. Cei care află adevărul dobândesc mântuirea totală și desăvârșită, dar cei care trăiesc din învățături religioase continuă să fie asupriți cum erau înainte de a-și fi dăruit viața Domnului. Ori, Tatăl nostru ne cere numai să credem în ceea ce Biblia spune despre Noul Legământ pentru a putea lucra în viața noastră.

            Dumnezeu nu ar refuza niciodată să dea ajutor unuia dintre fiii Săi, însă, dacă aceștia nu au fost învățați să creadă drept, nu vor vedea niciodată slava sfântă lucrând pentru ei. Adevărul este că Creatorul este Tată și, de aceea, dorește să lucreze în viața fiilor Săi pentru a-i izbăvi de toate relele. Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbește despre importanța de a crede. Ori, cine urmează învățăturile Domnului va reuși să profite de lucrările Sale.  

            Cei care sunt ajutați de Cel Preaînalt nu vor fi dați niciodată de rușine. El ajută pe omul care crede în ceea ce El promite și, de aceea, de pune cuvintele sfinte la lucru, nu va fi niciodată dezamăgit. Cuvântul veșnic va lucra mereu în favoarea celui care Îl face stăpân peste viața sa. Pe de altă parte, cel care trăiește în lumea religioasă nu încetează de a fi dat de rușine, căci cu fiecare atac al diavolului suferă o stricăciune.

            Fii de neclintit în scopul pe care Domnul ți l-a pus înaintea ochilor și nu te lăsa amăgit de nimic, căci vei dobândi ceea ce ți-a fost făgăduit. Dumnezeu nu este un om ca să mintă (Numeri 23.19), și, de aceea, nu ar glumi niciodată să-ți ofere ceva ce El nu ar putea face cu adevărat. Cei care se încred în Cel Preaînalt vor afla că aceasta este calea de a trăi bine.

            Poți fi sigur că, în nici un moment și cu nici un prilej nu vei fi dat de rușine. Dimpotrivă, de rușine vor fi dați toți acei demoni ce s-au ridicat împotrivă-ți, căci Tatăl veghează pe cei care sunt în El. Când vrăjmașul se va ridica pentru a ataca pe unul din fiii Săi, Domnul se va ridica și El pentru a-i ocroti. Dacă crezi cu adevărat în ceea ce Dumnezeu spune, nu te lăsa niciodată stăpânit de îndoială.

            Siguranța că Cel Atotputernic va îndeplini ceea ce a făgăduit este garanția că vei dobândi ceea ce ți-a fost spus. Cu toate acestea, fii de neclintit în credință, nu te lăsa amăgit nici de dreapta – fanatismul –, nici de stânga – necredința. Domnul este înfăptuitorul tuturor făgăduințelor Sale și El dorește să Se realizeze în tine.  

            Dacă încercarea la care ești pus este grea, adu-ți aminte de ceea ce Dumnezeu a spus. Așadar, să nu asculți de nici un glas ce vrea să te slăbească, ci întărește-te în credință, slăvind pe Domnul și fiind sigur că El este puternic pentru a realiza ceea ce a făgăduit.

           

În Hristos, cu dragoste,

 

            R. R. Soares

 

 

 

Rugăciune

Domnul fie cu voi!