Mesajul zilei

27/02/2020 - IMPORTANȚA CUVINTELOR GURII LUI DUMNEZEU

Dobândeşte înţelepciune, dobândeşte pricepere; nu uita cuvintele gurii mele şi nu te abate de la ele.

Proverbele 4.5

 

            A dobândi înțelepciunea și priceperea cerească este unul dintre lucrurile mult binecuvântate pe care omul le primește de la Domnul. Duhul lui Dumnezeu ne călăuzește în dobândirea înțelepciunii, cât și a priceperii. Aceste două cuvinte trebuie să se afle în viața oricărui om care este primit ca fiu al lui Dumnezeu, ca să nu facă de rușine pe Cel Preaînalt în nicio bătălie. Crede întotdeauna că El îți revelează cel mai bun lucru pe care îl ai de făcut.  

            Cu înțelepciunea și priceperea dobândită din Ceruri, vom trece prin viață ca și cum niciun rău nu ar exista pe pământ, căci, cu ajutorul acestora, vom birui mereu atacurile vrăjmașului. Fii sigur că Satana va face totul pentru a te împiedica să ajungi în Ceruri. Însă, dacă ești de neclintit în Cuvântul cel binecuvântat, vei fi destul de înțelept și priceput pentru a nu te abate de la calea cea bună.

            Diavolul ne ispitește în toate felurile; ceea ce dorește cel mai mult este de a ne îndepărta cât mai mult de căile cele sfinte și, astfel, să-l urmăm întru rătăcirea veșnică. Satana îi face pe unii oameni să-și dorească averea semenilor lor, iar altora, le scoate în cale pe cineva atrăgător. Însă, cine are frică de Dumnezeu va dobândi cele necesare pentru a birui toate ispitele și a se elibera din orice capcană pe care cel rău i-o întinde pentru a-l prinde.

            Dă-ți toată silința pentru a dobândi înțelepciunea și priceperea sfântă, căci, de nu vei face asta, când vei fi pus la încercare, te vei lăsa înșelat de minciunile vrăjmașului. Păcătuind, va trebui să-ți plătești datoria singur; cine va greși împreună cu tine, și-o va plăti pe a sa, dar, de nu vă veți împăca, veți rătăci amândoi întru veșnicie. Așadar, să fugi de lațul vrăjmașului cât mai ai vreme!        

            Niciodată să nu nesocotești ceea ce Domnul îți spune, căci Cuvântul Său este cea mai adâncă înțelepciune. Omul priceput face totul pentru a primi aceste însușiri minunate pe care Cel Preaînalt le dă gratis celor care fac voia Sa. Tot ceea ce Cel Atotputernic îți făgăduiește El va face pentru a te izbăvi de sub lucrarea pe care vrăjmașul a plănuit-o împotriva fericirii tale.  

            Nu este bine să uiți ceea ce ți-a fost revelat, căci nu există cunoștință, învățătură și nici putere care să reușească să învingă Cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce Domnul ți-a spus are drept scop să te facă să biruiești bătăliile de zi cu zi, să îndeplinești planul cel sfânt și să nu fii găsit vinovat de nicio pedeapsă în viața ta. Sfaturile Celui Preaînalt reprezintă cea mai mare binecuvântare ce o poți primi!

          Fratele meu, însușește-ți tot ceea ce îți este revelat, fiindcă Domnul nu ți-ar da niciodată ceva ce nu ar fi de fundamentală importanță întru sfințirea ta și ducerea la bună îndeplinire a misiunii tale. De vei lua în serios ceea ce El îți spune vei reuși să te porți în același mod în care Hristos s-ar fi purtat de ar fi fost în locul tău.    

                                  

            În Hristos, cu dragoste,

 

            R. R. Soares

 

 

Rugăciune

Domnul fie cu voi!