Mesajul zilei

24/02/2020 - IA HOTĂRÂREA CEA ÎNȚELEAPTĂ!

Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu, şi vei avea pace; te vei bucura astfel iarăşi de fericire.

Iov 22.21

 

            Nu există un loc de graniță în lumea duhovnicească. Cei care cred că sunt singuri, se află, de fapt, sub stăpânirea vrăjmașului. Neascultarea poruncii lui Dumnezeu este una dintre cele mai rele purtări pe care le putem avea față de Domnul. Suntem ființe create de Dumnezeu, care ne-a înzestrat cu inteligență și alte virtuți, însă, odată cu căderea lui Adam, omul a pierdut toate aceste lucruri. Dacă ne îndepărtăm de Creator, cel rău va pune stăpânire pe viața noastră din toate punctele de vedere.  

            Singurul lucru ce lipsește pentru ca ființa umană să fie fericită și realizată este de a se uni cu Domnul. Aceasta este posibil prin credința ce ajunge în inima omului prin Cuvântul lui Dumnezeu. Orice om care intră în legătură cu Evanghelia – fie prin citirea Bibliei, prin propovăduirea Cuvântului sau prin mărturia cuiva – știe că vestirea este sfântă, și de asta are nevoie pentru a se realiza în viață.

            Cei care au primit pe Isus drept Domn și Mântuitor trec din moarte în viață și, astfel, iadul își pierde puterea de a-i asupri. Născându-se din nou, lucrurile vechi sunt uitate și totul devine primenit pentru aceștia (2 Corinteni 5.17). Atunci, intră în lumea duhovnicească, unde până și dorințele proprii le sunt împlinite. Religiile au făcut un rău foarte mare multor oameni, căci îi fac să se amăgească cu ritualuri și tot felul de superstiții.

            Ceea ce impresionează cel mai mult pe omul care s-a împrietenit cu Dumnezeu este sentimentul că acum este o ființă nouă. Acea conștiință acuzatoare, golul din inimă, ce nu era umplut cu nimic, nici cu bogăție sau faimă, toate acestea dispar. Cel care s-a născut din nou este cuprins de o însuflețire pe care nu a mai avut-o niciodată, începe să vadă lucrurile cu alți ochi și, cât de repede, va avea dovada că pentru el toate lucrurile au fost primenite.

            Pacea este un dar dat de Domnul oricărui om pe care El îl acceptă drept fiu. Cu această pace în suflet, omul nu umblă cu disperare în căutarea bogăției și fericirii. Totul îi va trece prin mâini, de îndată ce ia Cuvântului lui Dumnezeu drept sfetnic în luarea hotărârilor. Fără îndoială, cel mai bun lucru de pe această lume este de a se afla în pace cu Cerurile.    

            Fiind împăcat cu Dumnezeu, răul va înceta să se mai întâmple în viața ta și vei începe să ai belșug și reușită, să fii ocrotit de puterea sfântă. Fără a fi prieten cu Domnul, totul devine difícil și greu. Până și bucuria, ce ar trebui să fie ceva firesc, este prefăcută de cele mai multe ori. Viața celui care este despărțit de Tatăl este o înlănțuire de suferințe. Este de neînțeles cum de atât de mulți oameni se împotrivesc a fi copii ai lui Dumnezeu.

            Cei care se nasc în familia cerească primesc firea Duhului Sfânt, de care se pătrund și, dacă lucrează în Numele lui Isus, aceeași putere ce se afla în Hristos va lucra în favoarea lor. Acești oameni sunt mereu încrezători și veseli. Lucrul cel mai bun dintre toate este că aceștia știu că, atunci când zilele de pe Pământ li se vor sfârși, vor intra pe sub bolta Slavei, de unde nu vor mai ieși niciodată.

           Dar tu, ești deja prieten cu Domnul? Nu sta și îngădui prea mult. Ia aminte că mâine va putea fi prea târziu. Întoarce-te la Isus astăzi, căci este vremea potrivită (2 Corinteni 6.2)! Ia hotărârea cea înțeleaptă!

 

            În Hristos, cu dragoste,

 

            R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul fie cu voi!