Putem lua aminte la multe lecții în lecuirea generalului Naaman, căpetenia oștirii Siriei. Cea mai importantă dintre acestea este că omul ridicat de Domnul în Samaria era, de fapt, omul lui Dumnezeu. Renumele său s-a răspândit în toate colțurile, iar fetița roabă știa că Elisei era sfânt și folosit de Cel Preaînalt. Bine ar fi dacă și creștinii ar avea recunoașterea tuturor.

            Elisei a dovedit că este un rob adevărat prin faptul de a nu fi respectat mai mult prezența generalului decât ar fi trebuit să respecte pe Domnul. Nu s-a purtat urât cu acesta, ci i-a spus ceea ce Dumnezeu îi poruncise. Robii Celui Atotputernic nu trebuie să se implice niciodată în vreo încurcătură, în păcate, și nici să îngăduie ca înșelăciunea să le pună stăpânire pe viață. Oamenii trebuie să vadă în noi, creștinii, vrednicia de a ne onora apostolia la care am fost chemați.

            Văzând minunea, acest mare general s-a întors la omul lui Dumnezeu. Dacă prorocul s-ar fi pus în afara poziției de reprezentant sfânt și l-ar fi primit pe general așa cum toată lumea o făcea, acesta nu s-ar fi întors. Trebuie să fim cu grijă pentru a nu-l face pe cel rătăcit să nesocotească poziția noastră în Domnul. Ca reprezentanți ai lui Dumnezeu, nu trebuie să măgulim pe nimeni.

            Purtarea lui Elisei, și mai ales hotărârea sa de a încredința mesajul Domnului au făcut ca marea schimbare din inima acelui militar să fie posibilă, recunoscând că, pe tot pământul, nu exista Dumnezeu ca Domnul. Acesta trebuie să ne fie țelul aspostoliei. Nu trebuie să ne dorim aurul nimănui, și nici să ne plecăm înaintea vreunui om numai pentru că este vreo autoritate, din moment ce nu există autoritate mai mare decât aceea a unui apostol al Celui Preaînalt.

            Generalul a greșit oferindu-i lui Elisei prilejul de a lua o binecuvântare din mâinile sale. Dacă prorocul ar fi acceptat, ar fi făcut de rușine Împărăția lui Dumnezeu. Cum ar putea oare un nelegiuit să binecuvânteze lucrarea sfântă ? Bogățiile sale sunt întinate, iar aurul său a fost obținut cel mai adesea în mod nedrept. Omul lui Dumnezeu trebuie să facă un legământ cu Domnul; astfel, de la un simplu șiret până la cea mai mare bogăție, acesta nu va accepta nimic drept plată.          

            Avem puterea de a binecuvânta sau de a blestema. Smochinii care nu au dat roade vor fi împiedicați să le facă, dacă aceasta va fi porunca Dumnezeului nostru. Suntem unși pentru a reprezenta Împărăția Tatălui, iar nevoile noastre vor fi împlinite de Acela care nu S-a lepădat de niciuna dintre făgăduințele Sale.  

            Fetița credincioasă avea dreptate. Era de ajuns ca stăpânul său să se ducă înaintea prorocului pentru a se lecui de lepră. Ar greși oare cineva dacă ar afirma același lucru? Păcătuiește cine nu trăiește în prezența lui Dumnezeu.                              

            În Hristos, cu dragoste,

            R. R. Soares