Deși comuniunea cu Dumnezeu ne face un mare bine, sunt mulți oameni ce se lasă înfluențați de minciunile diavolului, încetând de a mai căuta pe Domnul. Vrăjmașul se bucură enorm când asta se întâmplă, fiindcă, astfel, poate pune stăpânire pe inima omului, făcându-l să se îndepărteze de adevăr și să-i cadă în capcane. Ori, de ce oare cineva care a fost luminat și și-a dovedit darul ceresc renunță la calea luminii pentru a umbla în întuneric ?

            Când ne-am convertit, prima dragoste ne fascinează și, de aceea, nu măsurăm timpul ce-l dedicăm Domnului. Însă, cu trecerea zilelor, fără a ne da seama, vrăjmașul reușește să pună în noi maniile sale, făcându-ne să încetăm de a mai sluji lui Dumnezeu așa cum o făceam înainte. Unii sunt încântați de bogății, alții, de propriul păcat, și, astfel, se pierd.

            Problema este că, în loc de a se căi cu adevărat, mulți devin precum religioșii ce se închină la idoli, și care și-au pierdut simțământul sfințeniei, nemaireușind astfel să obțină nimic de la Domnul. De fapt, orbirea duhovnicească cea mai groaznică are loc în cadrul așa-numitului creștinism istoric, în care oamenii par că slujesc lui Dumnezeu, dar nu-L mai urmează așa cum era scris în Scripturi. În acest caz, diavolul stăpânește fără nicio împotrivire.  

            Este necesar să ne întoarcem la comuniune și la momentele întăritoare, de bucurie ale rugăciunii. Sufletului trebuie să-i fie dor de zilele în care slujeam Tatălui și, apoi, plini de învigorare, eram gata de a-I face voia. Odată cu lipsa comuniunii, vine greșeala, iar ceea ce înainte era condamnat începe să fie considerat drept legal. Aceasta se întâmplă fiindcă diavolul a reușit să biruiască pe mulți.

            Trebuie să-ți ridici mâinile din nou – mâini sănătoase, fără mânie, ceartă sau părtinire. Cine a greșit trebuie să mărturisească Domnului și să se străduie să nu mai cadă în strânsoarea vrăjmașului. Avem făgăduința Cuvântului lui Dumnezeu că, de ne mărturisim păcatele, Domnul este credincios și drept pentru a ne ierta și curăți de orice nedreptate (1 Ioan 1.9). Așadar, de ai căzut, mărturisește acum pentru a fi iertat.

            Pentru faptul de a nu umbla cu Domnul, genunchii sunt slăbănogiți. Însă, păzirea continuă a Cuvântului face ca încheieturile să ne fie întărite și mlădioase. Dimpotrivă, cine nu a făcut nimic, decât să asculte de firea cărnii, își iese cu totul din formă și sfârșește precum evreii amintiți în versetul de mai sus. Așadar, profită! Acum este momentul de a rezolva asta.

            Cei ce sunt înțelepți vor primi sfatul sfânt. De fapt, această îndrumare dovedește că nu numai sufletul nostru simte lipsa comuniunii cu tatăl, ci și Lui Îi este dor de acele momente în care ne mărturiseam înaintea Sa. În Cântarea Cântărilor 5.16, Dumnezeu spune că glasul nostru este numai dulceață urechilor Sale; astfel, El vrea de îndată să ne audă rugăciunea.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares