Mesajul zilei

06/02/2020 - PRIVILEGII ȘI RESPONSABILITĂȚI

Pe toţi cei ce poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit şi i-am alcătuit.

Isaia 43.7

Mântuirea ne-a schimbat destinul pe vecie, căci eram supuși rușinii veșnice, dar i-a plăcut lui Dumnezeu să ordone ca sudul și nordul să ne elibereze. Ceea ce am obținut de la Domnul este măreț și frumos, dar asta încă nu se compară cu ceea ce vom primi după întoarcerea lui Isus și ajungerea noastră în Ceruri. Însă, dacă nesocotim dragostea lui Dumnezeu și ne abatem de la cale, vom avea de suferit mari pagube.

A fi chemat de Numele Domnului este ieșit din comun. Asta ne deosebește de oamenii care nu au fost încă mântuiți, căci suntem cunoscuți de îngerii cerești, dar și de demoni. Acum, ființele îngerești ne vor îndeplini determinările dacă dăm glas Cuvântului lui Dumnezeu. Tot la fel, demonii ni se vor supune când îi alungăm, folosind Numele Domnului.    

Privilegiile nu se opresc aici, căci, rugându-ne Tatălui în Numele lui Isus, El ne aude. De fapt, toate lucrurile de care știm că ne aparțin, dacă le revendicăm în acest Nume minunat, ne vor fi date. În Numele lui Isus, primim iertarea și, dacă ne rugăm cu credință, nimic din ceea ce Cuvântul ne arată că ne aparține nu ne va fi tăgăduit. Suntem tratați și ajutați ca adevărați fii ai lui Dumnezeu.

Putem avea și ne bucura de comuniunea cu Sfântul Duh, ce ne este Mângâietorul, iar lucrarea Sa în viața noastră este pentru slăvirea Domnului Isus. Fiind Îndrumătorul nostru, Duhul ne învață despre drepturile noastre în Hristos, despre binecuvântările ce ne aparțin și ne spune tot ceea ce se vorbește despre noi în Ceruri. Darul limbilor ne face să vorbim în taine și, astfel, să ne întărim prin sfânta credință.    

            Am fost creați pentru a fi ființe speciale pentru Tatăl nostru. El spune în Cuvântul Său că ne-a făcut întru slava Sa (Isaia 43.7). De aceea, niciodată nu putem schimba slava lui Dumnezeu – ce se arată prin sfințenie, dragoste și alte virtuți sfinte în această lume, dar care se vor arăta și mai mult întru veșnicie – cu ticăloșia vrăjmașului, ce ne amărăște, ne chinuie și ne face să suferim veșnic daune de nerecuperat. Străduiește-te să nu te abați niciodată de la cale.

            Să nu îngădui niciodată ca vreun gând rău să-ți pătrundă în suflet, căci locul tău în Hristos este veșnic. El este cel ce te-a zămislit (Psalmi 139) și, de aceea, nu există nicio posibilitate ca să fii îndepărtat de El. Însă, trebuie să stai de veghe pentru ca vrăjmașul să nu te facă să păcătuiești și, astfel, să te desparți de Domnul.

            Satana își pierde din putere din cauza locului privilegiat pe care fiii lui Dumnezeu îl au în Hristos; zi de zi, să slăvești pe Domnul pentru ceea ce El te-a făcut să fii. Toate lucrările Celui Preaînalt sunt realizate cu desăvârșire, astfel încât nu există defect în tine. Când vrăjmașul încearcă să te facă să crezi în faptul că nu ești ceea ce Dumnezeu a vrut să fii, amintește-ți că Creatorul este atotștiutor și desăvârșit.

 

           

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!