În cel de-al șaptelea verset din cartea lui Isaia, Domnul spune prin mijlocirea proorocului că pământul era pustiit, cetățile mistuite de foc, iar roadele înghițite înaintea lor de străini. Pământul era devastat, ca și cum era atacat de hoarde străine. Cu alte cuvinte, haosul era peste tot în Pământul Făgăduinței. Din nefericire, astăzi se întâmplă la fel cu mulți oameni în Dumnezeu. Dacă nu va fi o căință adevărată, va fi și mai rău.

În această relatare, unele rămășițe de credință au împiedicat ca acel ținut să devină precum Sodoma și Gomorra. Apoi, proorocul a chemat conducătorii și căpeteniile Sodomei, cât și poporul Gomorei. Dumnezeu l-a folosit pe prooroc pentru a le spune că trebuie cu toții să înceteze de a mai aduce jertfe, fiindcă nu mai suporta nelegiuirile împreună cu toate ofrandele. El le-a cerut socoteală și pentru faptul de a-I fi spurcat curțile și le-a poruncit să se oprească din a mai face jertfe și praznice (Isaia 1.9-14).

Cel Preaînalt a mai spus că-Și lua ochii de la acei oameni când Îl strigau. Când se rugau, El nu îi mai auzea, căci mâinile le erau pline de sânge (Isaia 1.15). Ca și poporul lui Israel, sunt mulți oameni ce se înșeală, crezând că pot greși, pentru ca apoi să facă o rugăciune pentru ca totul să fie bine. De fapt, trebuie să existe o căință adevărată.

Din această cauză, Dumnezeu Și-a sfătuit poporul să se spele. Ori, acest lucru este o lucrare prin rugăciune, când omul își deschide inima și se căiește de păcate. Însă, sunt mulți cei ce greșesc și mărturisesc cu indiferență că au păcătuit, pentru ca apoi să continue în păcat. Cine procedează astfel nu știe că unul dintre semnele cum că a fost iertat este pacea ce pătrunde inima (Fp 4.7), arătând că comuniunea cu Tatăl a fost restabilită.

A se spăla înseamnă să-ți mărturisești păcatul cu inima deschisă și cu tărie, cerând ca sufletul să fie curățit de pata ce s-a lipit de el. Fără curățirea sufletului, nu va avea loc refacerea comuniunii. Ori, se înșeală cine crede că Dumnezeu îngăduie sau nu vede anumite greșeli. El este bun, dar bunătatea Sa nu trebuie confundată cu permisiunea de a face păcate.

Dacă răutatea – ce este un act duhovnicesc înaintea ochilor Domnului – nu este îndepărtată, omului nu i se va îngădui să fie în Dumnezeu. De îndată, când se uită la el, Cel Preaînalt știe care îi este intenția în momentul greșelii și, atâta timp cât răul nu este eliminat, acesta va continua să fie atras de alte păcate.

Cine încearcă să se împace cu Dumnezeu și, astfel, să-și asigure fericirea veșnică trebuie să înceteze de a face rău. Însă, de vei continua cu atitudini ce împiedică pe Domnul de a mai lucra în viața ta, cererile tale nu vor fi auzite de El. Ori, dacă azi, cu harul sfânt ce lucrează, Tatăl ceresc se poartă așa, îți poți imagina ce nu va face el la vremea Judecății, când acesta nu va fi prezent?  

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares