Mesajul zilei

15/01/2020 - CÂND DUMNEZEU ÎȚI ESTE TĂRIA

Domnul este tăria mea şi pricina laudelor mele; El m-a mântuit.

Psalmi 118.14

Mântuirea este extrem de importană, căci cu ea ne izbăvim de forțele întunericului și începem să avem pe Domnul drept ajutor. Fiind mântuiți, suntem puși din nou în legătură cu Creatorul și nu mai suntem singuri în această lume. Ori, cine este în Hristos este de fapt o nouă creatură și poate cere orice, căci i se va face. Robii lui Dumnezeu au drepturi și legi în Hristos pe care nici nu și le-au imaginat că le pot avea.

                Născându-te în familia sfântă, Dumnezeu însuși îți este lumina, înțelegerea și mântuirea. Atunci, vei putea afirma că nu te temi de nimeni. Fiindu-ți El întăritura vieții, de cine sau de ce ți-ar mai putea fi frică ? Adevăratul creștin nu se teme de nicio bătălie fiidcă știe că în Hristos este mai mult decât biruitor (Romani 8.37). Cum te vei purta oare în fața atacului vrăjmașului, ce vrea să te facă de rușine?  

                Când ai fost mântuit, Domnul ți-a intrat în viață și te-a eliberat din imperiul întunericului; dar nu a făcut doar asta, ci te-a dus în Împărăția Fiului dragostei Sale. De aceea, diavolul nu te mai poate atinge, și cu atât mai puțin să te facă să suferi de relele pe care le aduce. Dacă cel rău continuă să te pedepsească cum vrea, înseamnă că nu te-ai arătat hotărât să-i fii potrivnic.

                Cu mântuirea pe care o dobândim prin primirea lui Isus drept Mântuitor, iau sfârșit toate condamnările împotriva noastră. Nu există nicio pedeapsă pentru cine este în Isus Hristos (Rm 8.1).Fii cu băgare de seamă odată ce nu mai umblăm potrivit cărnii, ci Duhului sfânt (v. 4). Lasă Duhul lui Dumnezeu să te călăuzească și începe să mergi după ce El îți vorbește duhului.

                Prin mântuire am fost izbăviți, ceea ce înseamnă că am fost iertați. Este ca și cum nu am făcut niciodată ceva greșit. Astfel, putem umbla cu Domnul, să fim în comuniune cu El și să nu mai avem sentimentul lipsei de demnitate. Pentru faptul de a ne fi golit de păcate, nu mai datorăm nimic diavolului. Toate acestea au fost realizate de Domnul nostru Isus Hristos. Nu mai ai de ce să-ți mai fie teamă, căci, acum aparținem lui Dumnezeu.  

                Odată ce ai primit pe Isus drept Mântuitor, ai fost mântuit și ai dobândit viața veșnică; de aceea, nu vei pieri. În plus, nu va mai fi cine să te scoată din mâinile lui Isus. Ori, creștinii trebuie să fie cu nădejde în credința lor și să nu se lase înșelați, și nici să le fie frică de amenințările vrăjmașului, căci acesta nu va putea să-i despartă de dragostea lui Hristos (Romani 8.38,39).

                Prin mântuire, primești botezul în Duhul Sfânt; astfel, puterea Domnului începe să se manifeste în viața ta și nu va mai exista nicio problemă legată de inspirație, îndrumare sau putere pentru a-ți valorifica drepturile. Oamenii care știu să urmeze călăuzirea Duhului lui Dumnezeu nu vor pierde nici măcar o singură bătălie.

 

                În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul fie cu voi!