Mesajul zilei

12/01/2020 - EXEMPLUL ÎNVĂȚĂTORULUI

Isus străbătea toată Galileea, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care erau în norod.

Matei 4.23

Nu există nimic mai bun decât de a învăța ceva cu cine știe cu adevărat ceea ce face. Școlile bune nu angajează pe oricine pentru a fi învățători, ci numai pe cei care au o mare cunoaștere. Creatorul tuturor lucrurilor, Ființa atotștiutoare, a cărei înțelepciune nu poate fi măsurată, și nici calculată, nu ar trimite un Învățător pentru școala Sa dacă El nu ar fi cel mai bun și cel mai înzestrat pentru a ne învăța despre orice.

Odată, Isus a spus că ne-a lăsat exemplul Său pentru ca, așa cum El a făcut, și noi să facem. Însă, pentru unii, aceste cuvinte nu au nicio importanță și, de aceea, trăiesc în suferință și în înfrângere, iar ceea ce este și mai rău, nici nu se trezesc pentru a vedea că hotărârile lor sunt răspunzătoare de tot ceea ce vrăjmașul a făcut în viața lor. Hristos a spus că dacă umblă cineva ziua, nu se poticneşte (Ioan 11.9).

Isus a venit pentru a propovădui Buna Vestire fără a înceta de a face binele, căci pentru asta a fost trimis. El mergea pe acele străzi colbuite, printre oameni răi, confruntându-Se cu aceleași greutăți prin care și ceilalți treceau. Însă, cu fiecare pas făcut, Învățătorul îi schimba pe oameni, iar lumea era mai bună cu ceea ce El învăța, mulți fiind cei care încetau de a mai păcătui și, astfel, Cel Preaînalt era slăvit.  

Nu vom avea nicio scuză în Ziua Judecății pentru ceea ce am încetat de a mai face. Ne îmbrăcăm cu ceea ce este mai luxos, ca cei ce trăiesc în palate, când ar trebui să ne preocupăm de lucrările sfinte ce au fost realizate dinainte pentru a le urma. Nu avem ce învăța de la cărturarii acestei lumi, ci de la Învățătorul învățătorilor. Cine începe să facă adevărata voie a lui Dumnezeu va avea reușită.

Putem vedea oameni mânați de putere ce vor să-și facă voia proprie, ca și cum lucrarea sfântă ar fi un motiv de întrecere. Ori, cei care slujesc cu adevărat Domnului nu se lasă niciodată influențați de succesul celuilalt ! Dimpotrivă, fiind robi adevărați, ceea ce îi interesează este de a fi pe placul Domnului – ceea ce nu se întâmplă cu șarlatanii și impostorii, ce doresc să reușească pe spuza celor neatenți. Nici pe departe să nu-ți dorești să urmezi exemplul cel rău.

Scopul Învățătorului era de a învăța pe ceilalți, de a propovădui și de a folosi puterea lui Dumnezeu. Nu există strategie mai bună decât asta pentru a-I face lucrarea. Oamenilor trebuie să li se învețe Adevărul pentru a înțelege ceea ce vine de la Dumnezeu, de la om sau de la diavol. Așadar, trebuie să propovăduim Buna Vestire și să folosim puterea Celui Preaînalt, pentru care nu există înlocuitor.

Nu scorni alte planuri, și nici nu crede nicio insinuare cum că ar exista alt mijloc de a face lucrarea sfântă. Ce este născut din carne este carne şi nu este bun de nimic (Ioan 3.6; 6.63). Urmează exemplul Fiului lui Dumnezeu pentru ca lucrarea sfântă să fie făcută cu adevărat!

 

În Hristos, cu adevărat,

R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul fie cu voi!