Mesajul zilei

23/12/2019 - PRIVILEGIILE CELUI CARE PRIMEȘTE BUNĂVOINȚA SFÂNTĂ

Dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie; bunătatea şi credincioşia sunt înaintea Feţei Tale.

Psalmi 89.14

Mântuiții au primit cel mai mare privilegiu pe care un muritor îl poate dobândi, acela de a deveni fiu al lui Dumnezeu. Astfel, a obținut drepturi, dar și îndatoriri de îndeplinit. Isus a spus că membrii Trupului Său – Biserica – sunt sarea pământului și lumina lumii (Matei 5.13,14). Mai departe, Scriptura spune că mântuitul este neprihănirea lui Dumnezeu (2 Corinteni 5.21). Nu se poate concepe ca cineva care a cunoscut dragostea lui Dumnezeu să renunțe la toate lucrurile sfinte pentru a duce o viață decăzută în păcat.

            Dumnezeu nu ne-a mântuit din întâmplare. Prețul plătit de Isus a fost foarte mare. El Și-a dat viața pentru ca să fim salvați din imperiul întunericului. De aceea, ceea ce trebuie să facem cel puțin pentru a ne arăta gratitudinea este de a trăi curățiți de orice fel de păcat. Purtându-ne astfel, dovedim Domnului că suntem fericiți prin mântuire.

            Cel Preaînalt domnește pe scaunul ce își are drept temelie dreptatea și judecata. Din acest motiv, nici un mântuit nu trebuie să se lase înșelat de ispite, și nici să cadă în păcat; de asta se întâmplă, sacrificiul pe care Hristos l-a făcut pe Calvar a fost în zadar. Prin dreptate se înțelege că Domnul judecă numai potrivit ceea ce Cuvântul Său spune, iar judecata este ceea ce El face cu privire la ceea ce a hotărât. Mântuitul trebuie să se gândească mult înainte de a greși, căci Dumnezeu nu are alt mod de a lucra.    

            Este bine de știut că fața lui Dumnezeu este îndreptată către noi tot timpul. Așadar, de ne întoarcem la Cuvântul Său, El ne va călăuzi pentru a rezolva vreo problemă, pentru a răbda vreo ispită sau pentru a primi vreo binecuvântare. Cu privirea Sa asupra noastră, vom fi mereu ocrotiți. El nu-Și va lua niciodată privirea de la cei care Îi aparțin sau Îl onorează.

Este evident că nimeni nu are de la sine capacitatea de a trăi demn. Însă, cu Dumnezeu ne luminăm și nu păcătuim, odată ce bunătatea și credincioșia se află înaintea Domnului. Cine urmează sfaturile Cuvântului va primi mereu ajutorul sfânt. Însă, de va continua în greșeală, acest individ nu va avea parte de bunătatea ce lucrează spre binele său, căci aceasta umblă împreună cu credincioșia.

Am fost salvați de orice implicare a celui rău. Cine nu-și face de lucru cu ispitele nu va fi niciodată părăsit. În fine, cei care nu au fost cu zel în purtarea lor vor vedea că, pentru ei, făgăduințele Domnului vor înceta de a fi îndeplinite. De aceea, este bine să stai de veghe și să te rogi pentru a nu cădea în ispită (Matei 26.41), însă, de ai căzut, leacul este prin a se căi (2 Corinteni 5.17), iar fișa îți va fi curată. De aceea, poți intra în prezența Domnului fără a simți vreun sentiment de înjosire și să-ți determini binecuvântarea în Numele lui Isus. Așadar, fii tare și de neclintit în credință, căci rugăciunile tale vor primi încuviințarea lui Dumnezeu.

 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul fie cu voi!