Când a ajuns el şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă hotărâtă alipiţi de Domnul.
Faptele Apostolilor 11.23
Lucrarea lui Dumnezeu este întinată de viziunea îngustă, greșită sau nedreaptă pe care deseori o avem asupra Cuvântului Domnului. Isus a poruncit ucenicilor Săi să propovăduiască Evanghelia oricărei făpturi, dar ei o propovăduiau numai iudeilor. Însă, situația s-a schimbat când câțiva iudei din Cipru și Cirene s-au dus și au vorbit grecilor despre Hristos. Drept este de a vesti mântuirea tuturor oamenilor, idiferent de ceea ce fac.
Există anumite obiceiuri păcătoase ce ne cauzează multă repulsie, dar rebuie să înțelegem că Domnul voiește să izbăvească pe toți cei care se află în păcat. De aceea, este necesar să ne îndreptăm către cei rătăciți și să le propovăduim vestea ce mântuiește și sfințește. Cui nu-i pasă de soarta celor ce se află în întuneric nesocotește porunca sfântă și își atrage rușine și osândă pentru faptul de a nu îndeplini porunca. Pe de altă parte, cei care se supun lui Dumnezeu vor afla cum lucrează El.
Atitudinea de a propovădui numai iudeilor ținea legate mâinile lui Dumnezeu față de celalte popoare. În zilele noastre, acest lucru se întâmplă de asemenea, căci, de nu vorbim despre El tuturor celor rătăciți, Cel Preaînalt nu îi va putea mântui. Inițiativa fraților din Cipru și Cirene a făcut astfel încât Domnul să binecuvânteze și pe oamenii ce nu erau iudei din Antiohia. Prin acest exemplu, aflăm că cine se supune Chemării lui Isus (Marcu 16.15), va vedea puterea Lui realizând vindecări, izbăviri și tot felul de minuni.
Când a sosit vestea despre ceea ce se întâmpla în Antiohia, Biserica din Ierusalim a trimis pe Barnaba acolo și, deși acea înviere a credinței era mare, conducătorii bisericii nu și-au dat seama că nici ei nu îndeplineau cu desăvârșire porunca sfântă, ce era propovăduirea Evangheliei tuturor oamenilor. Trebuie să ducem Buna Vestire întregii lumi.
Barnaba, văzând ceea ce se întâmplă și fiind cu totul pătruns de Sfântul Duh, i-a îndemnat pe toți să continue în credință. Cel mai rău lucru pe care cineva îl poate face este de a crede că nu mai este nevoie să continue slujirea Domnului datorită faptului că este deja izbăvit de rău. Astfel, este important ca nou convertiții – chiar de știu că sunt mântuiți – să fie încurajați de cei mai vechi în credință să-și mărească harul în Domnul.
Adevărul este că toți cei care sunt în Dumnezeu se bucură de lucrările sfinte. Față de această constatare, știm că, îndemnând pe cei nou veniți în credință să propovăduiască Evanghelia în mod drept, Cel Preaînalt va lucra în viața lor, și vom arăta lumii că am fost chemați pentru a da mult rod întru slava Dumnezeului nostru.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares