Mesajul zilei

19/09/2019 - LISTA CU LUCRURI BUNE DE FĂCUT

Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.

Filipeni 4.8

Suntem răspunzători de ceea ce gândim; însă, nu trebuie să avem în minte gânduri care să ne îndepărteze de Dumnezeu. Scriind fraților filipeni, apostolul Pavel a amintit câteva lucruri pe care trebuie să ni le punem în minte. De vom urma calea cea dreaptă, asta ne va face un mare bine. Schimbându-ne prin înnoirea minții noastre, vom cunoaște voia cea bună, plăcută și desăvârșită a lui Dumnezeu (Romani 12.2), ce ne duce către o viață fericită și îmbelșugată.

Niciodată să nu încerci să te gândești la ceea ce nu e adevărat. Ori, ceva este adevărat când vine și este susținut prin Cuvântul Domnului. De aceea, să fugi de orice temă care, chiar de pare adevărată, nu are bază biblică, căci, fără îndoială, îți va fi dăunător. Ceea ce nu vine de la Cel Preaînalt ne îndepărtează de Adevăr și ne face să cădem pradă amăgirii ; de aceea, niciodată să nu analizezi, să nu cugeți sau să te gândești la asta.

Ceea ce vine de la Dumnezeu este drept, dar ceea ce nu vine de la El este de la cel rău. Tot ceea ce există în lumea reală sau imaginară își are originea în lumină sau în întuneric. De la Tatăl ceresc nu va veni niciodată vreun rău, căci El e Lumină (1 Ioan 1.5). Pe de altă parte, de la vrăjmaș, nu va veni niciodată ceva bun, fiindcă el este rău. Lucrurile drepte își au obârșia în Dumnezeu, sau în aplicarea neprihănirii Sale. La acestea trebuie să ne gândim, căci binecuvântarea îți este dată pentru a cugeta la ele.

Domnul este Izvorul neprihănit în care nu este nimic care să ne poată face rău. Așadar, ceea ce este necurat nu trebuie ținut în gândurile noastre. Acel lucru despre care El nu vorbește direct poate fi bun, atâta timp cât nu a fost interzis prin analogie. De exemplu, Cuvântul spune că alcoolicii nu vor moșteni Împărăția Cerurilor, căci își distrug propriul trup, care este templul Sfântului Duh (2 Corinteni 6.16). Prin această interzicere, putem înțelege, în mod comparativ, că nici consumatorii de droguri nu vor ajunge în Împărăția lui Dumnezeu, prin faptul că își fac rău lor înșiși (Galateni 5.21).

Este imposibil ca ceva ce vine de la Dumnezeu să nu fie plăcut, fie că este vorba de ceva material sau abstract. Dacă ceva ne face să ne simțim rău, ne aduce neîncredere sau intră în conflict cu Scripturile nu ne slujește la nimic. Trebuie să ne purtăm numai cu blândețe, neprihănire și curățenie.

Nu-ți umple gândurile cu lucruri necurate, căci asta îți întinează viața sentimentală. Cine se poartă așa, face cu siguranță o alegere proastă să se căsătorească, de exemplu. Însă, omul care se gândește numai la ceea ce este bun are avantajul de a nu vedea necurățenia lumii, fiind imun la ceea ce nu este bun, dar care, din nefericire, stăpânește mintea multora care își găsesc plăcere în greșeală.

Lucrurile goale nu au nicio virtute și sunt adevăratele necazuri ale vremii noastre. De ne vom gândi la ele, nu vom câștiga nimic, ci vom pierde și orice ocazie de a făuri planuri frumoase, de a spune cuvinte folositoare și de a lua hotărâri înțelepte. Nu înceta de a-ți umple gândurile cu ceea ce este slăvit.  

          

            În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!