”Au mâncat toţi şi s-au săturat; şi s-au ridicat şapte coşniţe pline cu rămăşiţele de firimituri”
Matei 15.37
Încercarea de a da o definiție Domnului este imposibilă, din moment ce El împlinește tot ceea ce mintea noastră mărginită creează la superlativ. Puterea lui Dumnezeu nu va putea fi niciodată măsurată. Atâta timp cât suntem în această viață, nu vom reuși să înțelegem această Făptură minunată care ne-a creat. De altfel, El spune în Cuvântul Său, că, întru veșnicie, Îl vom cunoaște așa cum de El suntem cunoscuți. Însă, numai cei care au încredere în El se vor bucura de această binecuvântare, ce va fi atât de mare, încât mintea umană nu va putea niciodată să o înțeleagă, chiar de-și va petrece viața întreagă să cugete la asta.
Una dintre pildele acestei relatări biblice este că Dumnezeu împlinește nevoile celui care își dedică timp pentru a învăța de la El. O altă pildă este că El nu a făcut pâine din nimic, ci a înmulțit-o din ceea ce I s-a dat. Norodul I-a dat șapte pâini și câțiva pești și a primit înapoi șapte coșuri pline. Fratele meu, nu este de ajuns doar să te duci la biserică, ci trebuie să fii un ucenic în Hristos. Norodul din vechime a stat trei zile neîntrerupte ascultând și învățând de la Domnul și, când învățăturile au luat sfârșit, nimeni nu I-a adus aminte că acelor oameni le era foame și că aveau nevoie de pâinea cea de toate zilele. Însuși Isus, dându-Și seama că ar putea să li se facă rău pe drum, le-a înțeles nevoia și le-a împlinit-o. Până astăzi, El continuă să aibă această preocupare.
Nu este oare Dumnezeu desăvârșit? Nu știa El cât mâncau ei? De ce oare nu a înmulțit hrana atât cât era nevoie? Căci, fiind desăvârșit, Domnul știe totul. Sunt multe învățături pe care numai cei ce Îl ascultă le vor primi, însă, putem înțelege că, de vom da Domnului hrana cu care El să hrănească mai departe pe cine dorește, vom avea o răsplată îmbelșugată.
Este bine de știut că Tatăl are grijă de cel care I se află alături și, de aceea, nu trebuie niciodată să cădem în ispita de a-L vorbi de rău pentru faptul de a ni se întâmpla vreo nenorocire. Nu te lăsa amăgit de lucrările vrăjmașului, ci, orice s-ar întâmpla, să ai nădejde că Dumnezeu îți va veni în ajutor. Când se va fi terminat învățătura, El va face lucrarea necesară. Isus a înmulțit pâinea de toate zilele numai după ce a terminat de dat hrana sufletului.
Nu te lăsa cuprins de deznăjde dinaintea nevoilor. Continuă să înveți cu Domnul și să te implici în lucrarea Sa de lecuire și izbăvire a umanității. Va veni ceasul în care El va vedea și va împlini ceea ce ai nevoie. La momentul potrivit, El îți va înfăptui minunea. Domnul nu S-a dat niciodată înapoi să vină în ajutorul celui care are nevoie de El și se încrede în El.
Ca robi ai lui Dumnezeu, suntem sfătuiți să facem același lucrări pe care Domnul Isus le făcea (Ioan 14.12). Așadar, este bine să citești, să înveți și să cugeți la Cuvântul Său. Cine se dăruiește să ducă la bun sfârșit planul cel sfânt va afla că cel Preaînalt Se preocupă de bunăstarea sa.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares