”Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea, şi cei neprihăniţi privesc Faţa Lui”
Psalmi 11.7
În Sfintele Scripturi, se află mai multe descrieri ale lui Dumnezeu – iar una dintre ele este că Domnul este drept. Aceasta înseamnă că Cel Preaînalt nu aționează niciodată în mod contrar dreptății; Domnul nu va face nimic potrivnic Cuvântului Său nici măcar pentru a veni în ajutorul cuiva ce Îi imploră ajutorul. Așadar, fiind drept, El va apăra dreptul oricărui om înrobit sau înșelat de vrăjmaș. Mai mult de atât, va ajuta pe cel sărac, pe cel neajutorat sau pe oricine nu are pe nimeni alături pentru a primi o mână de ajutor.
Când se spune că lui Dumnezeu Îi place dreptatea, se pot înțelege cel puțin următoarele două lucruri:
1 – El nu este leneș și nici nu lasă pentru mai târziu ceea ce este drept și necesar. În plus, nu-I place să vadă nedreptate nicăieri. Astfel, toți cei care sunt nedreptățiți pot să-L caute cu certitudinea că vor fi ajutați.
2 – Lui îi place să ne vadă făcând ceea ce este drept, ajutându-i pe cei care sunt cu adevărat nedreptățiți, izbăvindu-i pe cei asupriți, vindecându-i pe cei suferinzi și expulzând duhurile cele rele; așadar, făcând precum Isus pe vremea apostoliei Sale pământești.
Domnul nu scoate ochii nimănui; mai întâi de toate, răspunde la cererile noastre și ne ajută, căci până la urmă, umanitatea este creația Sa, iar dorința Creatorului este de a vedea toată lumea pe Calea adevărului. Astfel, privirea Sa este mereu îndreptată către cei care Îi fac voia. Cel Preaînalt îi observă pe toți fii Săi și când aceștia încep să creadă în Cuvântul Său și să-și ceară drepturile, El Își începe lucrul și le dă izbăvirea trebuincioasă.
Este cu totul fără sens să încerci să-L faci pe Domnul să fie necinstit sau rău. Rugăciunea ca El să ieie ceva sau să aducă suferință cuiva nu va fi niciodată ascultată, fiindcă Dumnezeu este mereu același: El este drept și iubește dreptatea. Așadar, dacă cineva dorește să-L bucure cu adevărat pe Dumnezeu, trebuie să facă astfel încât El să aducă dreptate.
Trebuie să fim mereu drepți și să dăm ascultare Cuvântului Domnului, căci către asemenea oameni Cel Preaînalt își întoarce mereu fața. Astfel, îngerii Săi își încep lucrul și înfăptuiesc voia cea sfântă. În consecință, vrăjmașul nu va reuși să se atingă de viața noastră, deoarece, chiar de ar încerca, Dumnezeul cel drept și iubitor de dreptate nu va permite să se realizeze nicio faptă rea împotriva noastră.
Fratele meu, fii conștient că Cel Atotputernic vede totul. De aceea, dă-ți silința pentru a face mereu binele. Fiind neîntrerupt sub privirea Sa, nu lăsa niciodată ca nepăsarea să-ți pătrundă în viață, și nici nu permite ca sentimentele tale să fie altele decât cele stabilite în Cartea Sfântă. Îndeplinește poruncile dreptății sfinte, iar atunci fața Domnului se va bucura împreună cu tine.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares