Mesajul zilei

15/08/2019 - ÎNFĂPTUIRILE VRĂJMAȘULUI ÎN OM

Vrăjmaşul îmi urmăreşte sufletul, îmi calcă viaţa în picioare la pământ: mă face să locuiesc în întuneric, ca cei ce au murit de multă vreme. Îmi este mâhnit duhul în mine, îmi este tulburată inima înăuntrul meu.

Psalmi 143.3,4

Când sufletul ne este mâhnit, voința dispare și dorința este de a nu mai face nimic. Fără îndoială, un asemenea om este asuprit de forțele întunericului. Vina îi poate aparține lui însuși sau pastorului său, care, în loc de a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu, înșeală norodul cu cuvinte deșarte (Efeseni 5.6). Numai cine se hrănește cu Pâinea lui Dumnezeu reușește să dobândească putere pentru a lupta împotriva atacurilor vrăjmașului. Fără hrana adevărată, omul este neputincios înaintea răului.

Diavolul dorește să pună mâna pe sufletul omului și, pentru a reuși, este capabil de a oferi ceea ce este necesar; însă, cum este mincinos, nu va împlini niciodată ceea ce promite. Nimeni nu poate da credit celui care este rău în totalitate. Isus a spus că vrăjmașul nu va sta niciodată în adevăr (Ioan 8.44). Tot ceea ce iese din gura ispititorului este minciună și, de aceea, nu îi poți da niciun credit.

După cum spune versetul citat din Psalmi, cine face loc vrăjmașului va fi călcat în picioare la pământ. Însă, sunt mulți cei care nu-și dau seama că decăderile în purtare, sănătate, căsătorie, venituri sunt tot atâtea semne că cel rău a pus stăpânire pe viața lor. Acești oameni trebuie abordați și, cu determinare, trebuie să li se spună adevărul fără niciun ocoliș, cât și să li se arate ceea ce îi așteaptă dacă nu se întorc la Domnul. Cine este fiu al lui Dumnezeu va ști să-și recunoască greșeala și să se căiască.

Cei care cred în minciunile vrăjmașului sunt părăsiți de prieteni, de rude, iar ceea ce rămâne nu este decât mâhnire, tristețe și ură. Cel rău spune tot timpul minciuni; pentru el, cu cât încercarea este mai grea, cu atât mai bine va fi pentru planurile sale viclene. El face astfel încât oamenii să vadă ceea ce nu există, pentru a crea o lume rea, neadevărată, ce îi va duce în pragul nebuniei. Atunci, acești oameni trebuie să se oprească, să se întoarcă la Domnul și să nu mai creadă în cel ce îi ispitește.

Dacă duhul îți este neliniștit, dacă nu mai ai curaj de a te ruga sau de a căuta pe Dumnezeu pentru a te izbăvi de ispite, trebuie să ai grijă, fiindcă nimicirea îți poate fi mult mai aproape decât crezi. Robii Celui Preaînalt își înnoiesc forțele zi de zi. Ei se leapădă de sine, își iau crucea (misiunea) și umblă cu Isus (Matei 10.38). De ai pierdut vreo bătălie, întoarce-te de îndată la Domnul, până a nu pierde războiul!

Inima mâhnită dovedește că legătura cu Tatăl nu a fost întreținută. Nu este de înțeles creștinul care trăiește izolat, ferindu-se de oameni și mânat de tot felul de resentimente. În fiecare zi trebuie să ne umplem de Duhul Sfânt și să alergăm spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu (Filipeni 3.14).

Creștinul trebuie să fie vesel, bine dispus, cu multe planuri și vise, hotărât să cunoască voia sfântă și să iasă biruitor. Să nu accepți o viață mărginită sau inferioară celei pe care Dumnezeu o are pentru tine. Tu ai dreptul de a mânca cele mai bune roade ale țării (Isaia 1.19). Însușește-ți acest drept și trăiește ca fiu al lui Dumnezeu!

 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul fie cu voi!