Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi.
Matei 6.8
Pe vremea apostoliei pământești a lui Isus, oamenii nu făceau parte din norodul lui Israel. Astăzi, aceștia reprezintă pe cei care nu s-au convertit încă. Contează câtuși de puțin unde omul trăiește sau originea sa; Dumnezeu vine în ajutorul tuturor celor care Îl caută în mod egal. Fără a se naște din nou nu ai cum să vezi, și nici să intri în Împărăția lui Dumnezeu. Însă, cei care Îl primesc pe Isus devin parte din familia sfântă și, de aceea, se pot încrede în El și să primească ceea ce au nevoie.
Cei rătăciți nu sunt auziți, fiindcă păcatul atârnă asupra lor. Ori, cine greșește se află sub stăpânirea vrăjmașului. Mai întâi, păcătosul trebuie să-și recunoască starea în care se află și să primească mântuirea. Făcând asta, nu mai contează cine a fost în trecut, fiindcă și-a primit iertarea pentru toate greșelile și s-a născut din nou în familia lui Dumnezeu. Astfel, începe să primească atenția și dragostea Domnului.
Cei mântuiți nici nu au nevoie să se gândească dacă vor fi auziți, fiindcă Cel Preaînalt nu va da niciodată înapoi de la a Se ruga pentru poporul Său. Ca mădulare în Trupul lui Hristos, toate cererile noastre vor ajunge la inima Tatălui și vom fi binecuvântați de ne rugăm în Numele lui Isus. Ne vom începe rugăciunea știind că vom fi auziți. Toate făgăduințele consemnate în Biblie își au în noi corespondența potrivită.
Dumnezeu este omniprezent și, de aceea, El știe de ceea ce avem nevoie înainte chiar de a cere, însă, dacă rugăciunea nu este făcută cu hotărâre, nu vom fi auziți. Cel Preaînalt nu va fi părtinitor față de cel leneș. Isus a spus că primește numai cel care cere, găsește numai cel care caută, iar ușa va fi deschisă numai celui care bate (Mt 7.7). Vezi ceea ce Cuvântul spune despre tine, roagă-te cu credință și hotărâre și, astfel, Domnul va fi cu tine.
Orice creștin trebuie să pună îndrăzneală cât mai mare în strigătele sale, și tărie în credință și, astfel să fie mai hotărât pentru a primi ceea ce îi aparține în Hristos. Nu înceta de a crede în ceea ce Dumnezeu îți spune prin Cuvânt și, odată ce crezi, începe-ți rugăciunea pentru a primi ceea ce este al tău. Un lucru este sigur: Domnul este drept și nu va lăsa ceea ce Îi aparține în mâinile altuia. Ridică-te acum și asumă-ți ceea ce este al tău în Numele lui Isus.
Nu este bine să stai scornind tot felul de lucruri și apoi să crezi că Dumnezeu ți le va da. El face exact ceea ce este consemnat în Scripturi, căci este dedicat cu totul Cuvântului Său, și nu lucrurilor pe care omul crede că El ar trebui să le facă. Purtându-te potrivit Bibliei, nu vei fi niciodată lăsat fără ajutor. Tatăl este credincios față de cei care cred în El.
Crede în următorul lucru: totul este cu putință celui care crede (Marcu 9.23). Cel Veșnic se bucură în a îndeplini ceea ce făgăduiește. Ceea ce ți-a fost revelat prin Cuvânt este ceea ce El vrea să realizeze în viața ta. Nu fi temător și nici laș, ci un ostaș al lui Dumnezeu. Dacă în bătălii vei primi îndrumarea Sfântului Duh, vei fi mereu un biruitor.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares