Oricine are nădejdea aceasta în El se curăţă, după cum El este curat.
1 Ioan 3.3
În cele două versete anterioare versetului citat, apostolul Ioan a vorbit despre fapte importante. El a cuvântat despre dragostea pe care Dumnezeu ne-a arătat-o, cât și despre ceea ce vor însemna cei mântuiți întru veșnicie alături de Domnul Isus. Trebuie să facem ceea ce este necesar pentru a nu fi osândiți, căci, de asta se va întâmpla, pierderea ne va fi imensă: vom suferi în iad și nu vom contribui la slava lui Dumnezeu.
M-am ocupat de aceasta pe scurt, însă revelația adusă de apostol ar putea sluji drept bază pentru a scrie multe cărți, fără a epuiza subiectul. Obișnuiesc să fac următoarea comparație: tot ceea ce înțelepții au descoperit este o fracțiune milimetrică a unui fir de nisip față de dimensiunea de milioane de ori mai mare a Universului. Fără îndoială, cei care nu au fost mântuiți vor pierde mult.
Cuvântul sfânt îndeamnă pe cei care au nădejdea aceasta să se curețe pe ei înșiși. Cel Preaînalt nu ar folosi niciodată Scriptura pentru a spune ceva ce nu ar fi deplin adevărat; așadar, este nevoie ca creștinii să se analizeze și să vadă dacă au păcate în viața lor. Dacă da, vor putea fi excluși de la viața cea veșnică. Cine este înțelept trebuie să îndeplinească această cerință cât de degrabă.
Astfel, este zadarnic să te rogi și să ceri Tatălui să te facă sfânt. Această lucrare trebuie făcută de creștin cu ajutorul sfânt. Atunci, ceea ce te împiedică astăzi va fi înlăturat și, în consecință, efortul nu-ți va fi în zadar. Greșesc cei care cred că sunt speciali și că, de aceea, nu vor fi niciodată ispitiți. Nu există om care să nu fie ispitit. De fapt, multora chiar le-a plăcut ispita, ceea ce este foarte întristător.
Cei care s-au sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu vor vedea că nu este greu să trăiești în afara puterii întunericului. Analizează-te mereu și, de descoperi vreo urmă de răutate sau păcat, caută pe Cel Preaînalt cu rugăciunea și mărturisește-I totul, fără a omite nimic. În acest fel, vei avea forța de a nu mai ceda în fața celui rău și, atunci, vei îndeplini condițiile de a ajunge în lumea slavei sfinte și să fii fericit pe vecie.
Cel care reușește să dobândească înțelegerea a ceea ce este în Hristos și a ceea ce poate face fiind în El, dar nu se curăță este ființa cea mai rea, fiindcă a avut prilejul de a-și asigura fericirea cea veșnică, dar nu a făcut-o. Cei care își dau viața din Ceruri pe o nelegiuire sunt la fel de smintiți precum Esau care, mai pe urmă, nu și-a mai primit iertarea (Evrei 12.16).
Domnul ne arată calea pentru ca să ajungem în lumea desăvârșirii. Cei care nu acultă de El vor cădea pradă pierzaniei și vor rămâne în întuneric pentru totdeauna. Ori, ce s-ar alege de lumea noastră dacă soarele ar înceta să mai lumineze? Astfel vor trăi cei rătăciți: în negura întunericului (2 Petru 2.9-17). Fii înțelept și împacă-te cu Dumnezeu acum.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares