În viață, se întâmplă unele lucruri pe care unii oameni se pripesc să le judece drept lucrări ale lui Dumnezeu, însă, sunt de fapt simple fapte ale omului, care, adesea, se poartă după îndemnul vrăjmașului. Ceea ce s-a întâmplat cu David, de exemplu, este dovada că diavolul influențează inima multora. Însă, fiul lui Iosua a dovedit că iubea mai mult pe Domnul, căci, deși i se ivise prilejul de a pune capăt vieții lui Saul, a preferat să lase pe Cel Preaînalt să lucreze pentru el.

            Saul era hotărât să-l ucidă pe David din pură invidie, căci presimțise că acesta era alesul lui Dumnezeu. Din nefericire, acest fel de purtare continuă să existe și în zilele noastre. Aproape întotdeauna, oamenii care au puțină aplecare către lucrurile lui Dumnezeu, chiar de merg la biserică, folosesc tot felul de subterfugii pentru a se eschiva de la îndatoririle lor.

Pentru David, singurul mod de a se menține în viață și cu mâinile curate era de a fugi, căci, având frică de Dumnezeu, nu ar fi osândit niciun uns al Domnului, care aparține numai Lui. Așadar, este în zadar să lucrezi din voință proprie; caută îndrumarea sfântă cu privire la ceea ce este de făcut și urmează-i călăuzirea. Cel Atotputernic știe mai bine decât noi de ce se întâmplă anumite lucruri și, la vremea potrivită, Își va face judecata.

            Nu întotdeauna înțelegem lucrările Domnului. David a trebuit să fugă în peștera lui Adulam, rămânând acolo o vreme, luptând cu disperarea, suferința și singurătatea. Însă, el știa că este nevinovat și, de aceea, Dumnezeul neprihănirii nu-l va lăsa să cadă în mâinile împăratului viclean. În orice situație asemănătoare, procedează la fel, iar Cel Preaînalt te va călăuzi într-un loc unde vrăjmașul să nu te poată ajunge.

            Părinții și frații tânărului păstor, aflând de noua sa ”adresă”, s-au dus să stea cu el – fapt ce a însemnat mult pentru David. De fapt, un gest de compasiune este de mare prețuire pentru cine este nedreptățit; de aceea, numai și pentru a face o rugăciune, trebuie să mergem în căutarea oamenilor acuzați pe nedrept. A sta de partea celor puternici când aceștia se poartă greșit nu este o purtare demnă de cel care iubește neprihănirea sfântă.

            Cuvântul spune că prietenul adevărat în nenorocire ajunge ca un frate (Proverbele 17.17). Solidaritatea arătată de apropiații lui David trebuie să-l fi întremat destul. Astfel, aceștia au dovedit că nu aveau resentimente pentru alegerea Domnului făcută în ceea ce-l privește pentru a deveni împăratul Israelului. Cu siguranță, ei s-au rugat Tatălui ceresc, amintindu-I că El a fost cel care l-a ales pe tânărul păstor drept succesor al lui Saul, iar acest lucru l-a ajutat pe David.

            Isus a spus că oricine face voia Tatălui Îi este frate, soră și mamă (Matei 12.50). Este evident că nu putem să ne disprețuim frații de sânge, și, dacă un frate în Hristos are nevoie de solidaritatea noastră, nu i-o putem refuza, căci îi este de mare ajutor.  

În Hristos, cu dragoste,

            R. R. Soares